20.000 locuri de muncă prin ANOFM

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

20.000 locuri de muncă prin ANOFM

Politică 12 Aprilie 2008 / 00:00 546 accesări

Potrivit ofertelor declarate de angajatorii Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM), pentru perioada 10 - 17 aprilie, românii aflaţi în căutarea unei slujbe vor avea la dispoziţie 18.585 locuri de muncă vacante. Din cele 1.037 de locuri de muncă pentru absolvenţii de facultate, cea mai bogată ofertă este pentru ingineri (411 slujbe), contabili - 64, consilieri în management - 42, jurisconsulţi - 19, medici specialişti - 12, chimişti - 10, arhitecţi - 8, farmacişti - 7, şi directori de vînzări - 6. Pentru studii medii şi profesionale, ANOFM oferă 17.548 locuri de muncă. Principalele meserii vizate de angajatori sînt cele de confecţioneri-asamblori articole textile - 1.035, muncitori necalificaţi în industria confecţiilor - 838, zidari - 510, agenţi de pază - 436, lăcătuşi mecanici - 415, dar şi dulgheri - 388, vînzători - 352, manipulanţi mărfuri - 333 sau fierari betonişti - 325. Cele mai multe slujbe sînt oferite de agenţii economici din Hunedoara - 1.535, Bucureşti - 1.460, Dolj - 1339, Cluj - 896, Constanţa - 808, Timiş- 678, Satu-Mare - 625 de slujbe.

Taguri articol


12