Muzeul de Artă a găzduit, în acest an, o serie de manifestări expoziţionale de succes, atît cu participare locală şi naţională, cît şi internaţională. Potrivit directorului Muzeului de Artă, dr. Doina Păuleanu, printre cele mai importante expoziţii naţionale s-a numărat şi cea intitulată „Culorile avangardei”, eveniment organizat de Institutul Cultural Român, în parteneriat cu British American Tobacco. Pe simezele muzeului de la malul mării au fost expuse, în luna septembrie, peste 100 de lucrări de artă, realizate de maeştri ai modernismului şi avangardei, lucrările ilustrînd fiecare etapă de creaţie a plasticienilor. Creaţiile expuse au fost oferite de opt muzee importante din ţară: Muzeul Naţional de Artă al României din Bucureşti, Muzeul Naţional Brukenthal din Sibiu, Muzeul de Artă Constanţa, Muzeul de Artă Craiova, Muzeul de Artă Braşov, Muzeul Ţării Crişurilor Oradea, Muzeul Porţilor de Fier Drobeta Turnu Severin şi Institutul de Cercetări Eco-Muzeale Tulcea.
Tot în acest an, la Muzeul de Artă, a fost prezentată şi expoziţia internaţională „Sultan şi stafide”, care a adus în centrul atenţiei minunata atmosferă a Orientului. Constănţenii au admirat extrase din interviuri cu artiste din România şi Turcia, fragmente de scrisori din Serai şi o serie de scene inspirate din universul picturii icoanei româneşti, dar şi din miniatura turcească a Evului Mediu.
Pe lîngă aceste două mari expoziţii, au avut loc mai multe manifestări similare realizate de artişti constănţeni. Printre cele mai recente evenimente expoziţionale se numără şi „Salonul de iarnă”, expoziţie realizată de membrii Filialei Constanţa a Uniunii Artiştilor Plastici din Românai (UAP), lucrările putînd fi admirate pînă la finele acestei luni. „A fost un an cu foarte multe manifestări expoziţionale care au avut succes, dar şi un an în care numărul vizitatorilor a crescut. Şi pentru 2008 am pregătit expoziţii la fel de interesante, realizate de importanţi plasticieni contemporani”, a declarat directorul Muzeului de Artă, dr. Doina Păuleanu