Anul care este pe punctul de a se încheia s-a remarcat prin recordurile negative înregistrate în ţara noastră. În 2010, anul cu cele mai dure măsuri de austeritate, liderii sindicali au scos cei mai mulţi oameni în stradă. În ciuda acestui lucru, de fiecare dată manifestarea a fost un eşec, neputinţa reprezentanţilor angajaţilor de a obţine cel puţin drepturile pierdute de salariaţi ducând la o problemă de credibilitate. Protestele au început în martie, când bugetarii au ieşit în stradă pentru a cere creşterea salariului minim pe economie. În condiţiile în care guvernanţii anunţau reduceri salariale, liderii sindicaliştilor au decis declanşarea grevei generale, după ce au cerut părerea membrilor organizaţiilor sindicale, prin intermediul unui referendum. Pe 5 mai, activitatea în întreaga ţară a fost blocată, bugetarii intrând în grevă timp de o zi (nu s-a lucrat la administraţiile locale, cadrele didactice nu şi-au desfăşurat activitatea, iar în spitale nu s-au asigurat decât urgenţele). Acest demers nu a fost continuat, însă, decât de câţiva profesori şi funcţionari publici, ceea ce a dus la eşecul protestului. Pe 6 mai, preşedintele Traian Basescu a transformat cele mai negre coşmaruri ale românilor în realitate.

ÎNCEPUTUL SFÂRŞITULUI. Şeful statului a anunţat care vor fi deciziile viitoare ale Guvernului: fondul de salarii redus cu 25%, pensii mai mici cu 15 procente, ajutorul de şomaj diminuat cu 15%. Pe lângă reducerea salariilor, bugetarii au fost anunţaţi şi că, mulţi dintre ei, îşi vor pierde locurile de muncă. Primii care au reacţionat la anunţul preşedintelui au fost pensionarii. A urmat apoi primul miting de amploare, pe 19 mai, la Guvern, peste 40.000 de oameni din toată ţara invadând Piaţa Victoriei. Guvernanţii nu au fost impresionaţi nici acum de disperarea protestatarilor. Şi-au continuat măsurile, susţinând sus şi tare că sunt singurele care pot scoate România din criză (în acelaşi timp, miniştrii alocau sute de mii de euro pentru achiziţii care de care mai inutile). Cabinetul Boc şi-a continuat planul şi, ca să pună cât mai repede în aplicare tăierile de salarii şi pensii, şi-a angajat răspunderea în Parlament. Opoziţia a depus moţiune de cenzură. Data stabilită pentru discutarea moţiunii - 15 iunie - a fost şi cea în care liderii celor cinci confederaţii sindicale au decis să îşi scoată din nou oamenii în stradă. Nici de această dată liderii sindicali nu au reuşit, prin mobilizarea în stradă a oamenilor, să schimbe ceva: moţiunea nu a trecut.

PENSIILE, SALVATE. Pe 25 iunie, Curtea Constituţională i-a salvat pe pensionari, prin decizia potrivit căreia aceştia nu pot pierde 15 procente din pensii. Bugetarii nu au scăpat însă de tăiere. Pe 20 septembrie sindicaliştii de la Cartel Alfa au protestat în 35 de judeţe. Nemulţumirile au fost nu doar legate de scăderea salariilor, dar şi de noua lege a pensiilor, care creştea vârsta de pensionare la 65 de ani atât pentru bărbaţi cât şi pentru femei şi la 55 de ani pentru cei care muncesc în condiţii speciale. Au urmat cei de la CNSLR-Frăţia, pe 22 septembrie. Peste 10.000 de sindicalişti au mărşăluit prin Capitală. Două zile mai târziu a fost rândul poliţiştilor să iasă în stradă. Pe 24 septembrie, peste 8.000 de oameni au strigat în Piaţa Victoriei „Jos Guvernul”. Deşi nu aveau autorizaţie decât pentru un miting în faţa Palatului Victoria, aceştia au plecat în marş spre Palatul Cotroceni. Nici de această dată acţiunea nu a avut succes. Pe 28 septembrie, a fost rândul Blocului Naţional Sindical să intre în scenă. Liderii BNS au adus în Capitală peste 5.000 de oameni, care după un miting la Guvern au mărşăluit pe la mai multe ministere. Şi de această dată rezultatul acţiunii a fost zero. A doua lună de toamnă a fost la fel de încărcată de evenimente sindicale. Pe 5 octombrie aproximativ 8.500 de sindicalişti ai Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ s-au adunat în Piaţa Victoriei, cerând salarii decente, oprirea disponibilizărilor, dar şi investiţii în şcoli. Cadrele didactice au plecat din Piaţa Victoriei spre Ministerul Muncii şi Ministerul Educaţiei, cântând marşul mortuar. Şi ei, ca şi colegii lor din alte domenii, au rămas cu salariile tăiate. În aceeaşi zi, alţi 2.000 de profesori, afiliaţi la alte federaţii, îşi cereau drepturile în faţa Palatului Cotroceni.

SALARII REDUSE ÎN CONTINUARE. De la Parlament, Guvern şi Palatul Cotroceni, sindicaliştii s-au mutat la sediile PDL, unde pe 15 octombrie aproximativ 100 de angajaţi din penitenciare au protestat în faţa sediului central, aruncând 25 de caschete fără însemne naţionale în curtea imobilului. După ce au protestat, în primele luni de toamnă, separat, confederaţiile sindicale au decis să îşi unească, iar, eforturile. Ziua protestului - 27 octombrie - nu a fost aleasă la întâmplare: era data discutării în Parlament a unei noi moţiuni de cenzură a opoziţiei. Mitingul a reuşit să adune la Bucureşti peste 50.000 de oameni. Istoria din vară, de la prima moţiune de cenzură, însoţită de strigătele sindicaliştor s-a repetat. Moţiunea nu a trecut nici de această dată, Guvernul a rămas pe poziţii, iar oamenii au plecat acasă îngheţaţi şi supăraţi că au simţit pe pielea lor încă un eşec. În 3 noiembrie, liderii sindicali au mai înregistrat un eşec, în urma apelului făcut către toţi angajaţii să oprească lucrul patru ore, întrucât unii salariaţi nici măcar nu au primit oficial acest apel, iar alţii l-au ignorat, fie pentru că au fost ameninţaţi, fie pentru că nu vrut să dea curs cererii. Acesta a fost cântecul de lebădă al marilor proteste din 2010, anul cu cel mai mare număr de manifestări de stradă şi de participanţi, dar şi cu cel mai mare eşec înregistrat de organizatori, liderii de sindicat. Chiar dacă atât salariile cadrelor didactice, cât şi ale celorlalţi bugetari trebuiau reduse numai şase luni, aşa cum a decis Curtea Constituţională, reducerea a fost legiferată şi pentru 2011. Astfel, de la 1 ianuarie 2011, în loc ca bugetarii să revină la drepturile din iunie, vor primi tot salarii diminuate.