2010 se anunţă un an al pericolelor pentru Iran, ţară marcată de profunde conflicte după realegerea contestată a preşedintelui Mahmoud Ahmadinejad şi ameninţarea cu sancţiuni internaţionale din cauza politicii sale nucleare.

La 30 de ani de la Revoluţia Islamică, manifestaţiile care au izbucnit după scrutinul prezidenţial din 12 iunie şi reprimarea sângeroasă au aruncat ţara într-una dintre cele mai grave crize din istoria sa. Numeroase figuri ale regimului şi-au intensificat criticile faţă de un rezultat considerat fraudulos, făcându-l pe ghidul suprem, ayatollahul Ali Khamenei, să-i ia apărara lui Ahmadinejad, în speranţa că va înăbuşi contestarea, dar fără succes. Manifestaţiile au scos sute de mii de oameni în stradă, provocând o reprimare severă - 36 de morţi, potrivit guvernului, cel puţin 72, potrivit opoziţiei - care a intensificat criticile la adresa puterii. La şase luni de la scrutin, sloganuri ostile lui Ahmadinejad, ca “Dă-ne înapoi voturile furate” sau “Moarte dictatorului” continuă să adune, periodic, opozanţi la Teheran, ca zilele trecute. Opozanţii profită de cea mai mică manifestaţie oficială pentru a ieşi în stradă, în pofida miilor de arestări şi a zecilor de condamnări ce au fost pronunţate. Acuzaţiile legate de abuzuri comise asupra deţinuţilor au şocat ţara. Ele au fost negate, dar puterea a trebuit să închidă centrul de detenţie cu sinistră reputaţie din Kahrizak. Figură respectată a regimului, pentru că a condus guvernul în cei opt ani de război împotriva Irakului şi candidat fără succes împotriva lui Ahmadinejad, fostul premier Mir Hossein Moussavi a devenit unul duintre principalii opozanţi. Alte personalităţi influente, ca foştii preşedinţi Akbar Hachémi Rafsandjani şi Mohammad Khatami sau fostul preşedinte al Parlamentului, Mehdi Karoubi, sunt acum acuzaţi că au fost liderii celor care s-au revoltat şi că servesc “inamicii regimului”, pntru că au îndrăznit să critice puterea.

Pentru a înăbuşi contestarea, guvernul a încercat să controleze informaţia, interzicând mai ales presei străine să acopere manifestaţiile şi arestând mulţi jurnalişti, printre care şi un reporter AFP. De asemenea, s-a lansat într-un veritabil război de gherilă electronic împotriva opozanţilor, tăind legăturile internet şi reţelele de telefonie mobilă în cursul manifestaţiilor, pentru a încerca să împiedice organizarea lor şi transmiterea de fotografii şi informaţii spre exterior. Această criză politică este dublată de o situaţie economică dificilă, consecinţă a sancţiunilor internaţonale care împiedică Iranul să modernizeze economia şi inflaţia galopantă. Iranul este ameninţat cu noi sancţiuni economice ONU, după condamnarea sa de către Agenţia Internaţională de Energie Atomică, în noiembrie, pentru că a ascuns construirea celei de a doua centrale de îmbogăţire a uraniului. Ahmadinejad a replicat, anunţând construirea a zece noi centre de îmbogăţire a uraniului şi spunând că este imposibil ca Iranul să fie izolat de sancţiuni. Însă, această afirmaţie este contestată în interiorul regimului, în care mai multe voci, ca acea a lui Rafsandjani, au lansat un semnal de alarmă faţă de “pericolele unui consens internaţional împotriva Iranului”, cerând ghidului suprem să reinstaureze unitatea.

Duminică au izbucnit noi ciocniri între opozanţi şi forţele regimului. Au fost anunţate între opt şi 15 decese, iar mai mulţi apropiaţi ai liderilor opoziţiei au fost arestaţi.