2012 - Anul european al îmbătrânirii active

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

2012 - Anul european al îmbătrânirii active

Justiție 09 Iunie 2010 / 00:00 586 accesări

Consiliul miniştrilor europeni pentru ocuparea forţei de muncă, politică socială, sănătate şi consum (EPSSCO) a anunţat că UE va propune ca anul 2012 să fie Anul european al îmbătrânirii active. În context, statele se vor angaja să pună în aplicare mai multe măsuri pentru o viaţă mai bună pentru seniori, mai ales în ceea ce priveşte prevenirea îmbolnăvirii acestora, prin intermediul unei alimentaţii potrivite, activităţii fizice şi mentale şi al unei vieţi sociale active. EPSSCO a mai adoptat şi trei propuneri ale preşedinţiei spaniole de la carma Consiliului UE, în politica socială. Este vorba, în primul rând, de obiectivul asumat, al reducerii sărăciei la 20 de milioane de persoane în următorii 10 ani - din cele 80 de milioane care se presupune că sunt într-o astfel de situaţie - prima oară când această dimensiune este inclusă în Strategia europeană pentru creştere şi locuri de muncă. În ceea ce priveşte populaţia rromă, care suferă de discriminare, Consiliul a adoptat un text care sprijină coordonarea tuturor agenţiilor care acţionează în Europa şi lucrează cu aceste persoane. Documentul cere măsuri concrete şi folosirea fondurilor europene pentru uşurarea aplicării acestora. De asemenea, EPSSCO a mai aprobat şi decizia Consiliului privitoare la persoanele cu dizabilităţi, care sprijină alegerea în fiecare an a unei capitale europene a accesibilităţii, prin intermediul unui sistem de evaluare asemănător celui folosit pentru aprecierea calităţii plajelor

Taguri articol


12