CHELTUIELI DOAR DE FUNCŢIONARE Foarte puţine sunt primăriile din judeţul Constanţa şi din ţară care se pot lăuda că în anul 2013 şi-au permis din bugetul local să aloce fonduri pentru investiţii. Poate doar primăriile care au în derulare investiţii cu fonduri europene, care, din bugetul local, au asigurate co-finanţările pentru respectivele proiecte. În aceste condiţii, în anul 2013, din taxele şi impozitele colectate şi din ajutoarele financiare primite de la Guvern, primăriile abia au putut să-şi acopere cheltuielile de întreţinere şi funcţionare. Comuna Cobadin este una din unităţile administrativ-teritoriale din judeţul Constanţa unde investiţiile au picat pe planul secund în 2013. „Anul trecut ne-am concentrat ca instituţiile din subordinea Primăriei Cobadin să nu fie afectate de dificultăţile financiare, şi mă refer aici la şcoli, grădiniţe, dispensare, cămine culturale. Toate cheltuielile de funcţionare au fost asigurate din bugetul local, la sfârşitul anului 2013 neavând niciun fel de datorii către furnizori”, a declarat primarul comunei Cobadin, Cristian Telehoi.
INVESTIŢII MINIME În ceea ce priveşte investiţiile, din bugetul local au putut fi finanţate doar câteva. „Au fost şi lucruri pe care ni le-am propus să le realizăm, dar nu am reuşit din cauza lipsei banilor. În 2013 am putut să finalizăm reabilitarea canalului de ape pluviale din centrul comunei Cobadin. Sunt aproape de finalizare lucrările de reabilitare a şcolii şi căminului cultural din satul Conacu, ce aparţine de comuna Cobadin. Una dintre priorităţile anului trecut a fost reabilitarea digului de la intrarea în satul Conacu, acolo fiind singura zonă de acces”, a spus Telehoi. Potrivit acestuia, în 2013, Primăria a făcut un efort financiar de 260.000 de lei pentru plata lucrărilor de racordare la reţeaua de energie a tuturor locuinţelor din cartierul Somaco. „Chiar dacă noi am făcut eforturi pentru a plăti integral suma către ENEL încă din luna septembrie 2013, reprezentanţii societăţii de furnizare a energiei electrice nu au dat nici până acum ordinul de începere a lucrărilor. Au o serie de reguli care mă depăşesc. Drept este că ei au termen de execuţie până în martie 2014”, a mai spus primarul.