NEGOCIEREA SCHIMBĂRILOR Atunci când au apărut speculaţii că bloggerul anticorupţie Alexei Navalnîi şi fostul ministru de Finanţe Aleksei Kudrin colaborează, alianţa lor a ridicat multe sprâncene. Motivul este mai adânc decât fascinaţia pentru aceşti doi jucători ai scenei politice, fiind dovada că după izbucnirea protestelor, cu mai bine de un an în urmă, ar putea fi posibilă colaborarea între aripa tehnocrată a elitei conducătoare şi a moderaţilor din opoziţie. O astfel de colaborare are sens pe mai multe planuri. Tehnocraţii au înţeles deja că Rusia este periculos de dependentă de exporturile de energie, că nivelurile actuale ale corupţiei sunt nesustenabile şi că, pentru ca economia să se diversifice şi să se modernizeze, sistemul politic va trebui să devină mai pluralist. La rândul lor, activiştii moderaţi ai opoziţiei au ajuns să înţeleagă că o revoluţie colorată în Rusia este puţin probabilă, fiind mai logic să spere la o schimbare evolutivă. Şi în cazul în care regimul lui Putin începe să arate periculos de şubred, apropierea puterii de opoziţie va fi mai probabilă.

În cadrul opoziţiei există deja un consiliu coordonator care încearcă să negocieze schimbările politice cu elemente dispuse din cadrul Kremlinului, mai degrabă decât să încerce să răstoarne regimul. În acest consiliu, 16 dintre cei 45 de membri sunt dedicaţi negocierii. Alături de Alexei Navalnîi şi suporterii săi se mai află şi mondena transformată în activistă socială Ksenia Sobchak şi suporterii săi, dar şi Ilia Iaşin, vechi lider al opoziţiei şi omul de afaceri Aleksandr Vinokurov, co-proprietar al postului de televiziune Dozhd-TV. Aleksei Kudrin a încercat să se poziţioneze ca punte de legătură între opoziţie şi autorităţi, pentru a încuraja ceea ce a numit ”schimbare evolutivă” spre un mai mare pluralism. Acelaşi lucru l-a încercat şi oligarhul miliardar şi fostul candidat la preşedinţie Mikhail Prokhorov. În cazul în care un pod este construit în cele din urmă între opoziţie şi aripa tehnocratică, aceasta ar putea duce la ample reforme politice şi sociale negociate în urma cooptării unui număr vital din rândul adversarilor Kremlinului. Şi, oricum, mai bine o schimbare ca la fotbal decât una de magnitudinea celei din 1917!

MATURIZAREA OPOZIŢIEI Zilele impetuoase din decembrie 2011 şi ianuarie 2012, când disidenţii şi-au găsit vocea şi au descoperit şi că nu sunt singuri, sunt doar o amintire. Şi perioada de la începutul anului până la întoarcerea lui Putin la Kremlin, în luna mai, când opoziţia părea să controleze conversaţia naţională, a apus, iar liderii opoziţiei sunt din ce în ce mai nesiguri despre ce este de făcut în continuare. Şi, bineînţeles, opoziţia nu este o mişcare unificată. Aceasta cuprinde de la naţionalişti de stânga la liberali, uniţi doar de opoziţia lor faţă de Putin. Va apărea, oare, un lider puternic? Va reuşi consiliul coordonator, un organism ales şi conceput pentru a unifica opoziţia şi a stabili legătura cu societatea civilă, să se dovedească o formă eficientă de conducere colectivă? Ce se va întâmpla cu opoziţia, dacă aceasta va fi în măsură să se deplaseze dincolo de stradă şi să se dezvolte într-o forţă politică puternică, va fi o tendinţă de urmărit, deoarece există o profundă nemulţumire la nivelul societăţii, ce ar putea fi exploatată. Ca peste tot în lume, rusul de rând îşi doreşte un comportament mai decent din partea funcţionarilor şi instituţii publice eficiente, care să îi fie de real ajutor.

(Date şi statistici care au contribuit la această analiză furnizate de Russia Today, ”The Guardian”, ”The Economist”, ”The Atlantic”)