Mesajul guvernatorului BNR, Mugur Isărescu, referitor la imposibilitatea de a adera la zona euro în 2015, era necesar, întrucât lucrurile erau în ceaţă, consideră economistul-şef al Volksbank, Melania Hăncilă. „Cred că, până la urmă, e mai bine aşa, pentru că următorul Guvern trebuie să ia o astfel de decizie. România nu a reuşit să recupereze decalajele aşa cum şi-a propus, astfel că nu este oportună trecerea la euro în 2015. Şi chiar dacă am vrea, nu am fi primiţi în zona euro de către autorităţile europene. Este foarte greu de previzionat când vom reuşi să facem asta”, spune Hăncilă. Potrivit calendarului iniţial, România ar fi trebuit să intre la anul în ERM II (mecanismul ratelor de schimb), antecamera euro. Şi economistul Daniel Dăianu este de aceeaşi părere: „Intrarea în zona euro este o chestiune tehnică greu de perceput de cetăţeni. Nu poate fi comparată cu aderarea la UE sau intrarea în NATO. Acelea erau obiective încărcate cu multă simbolistică. A le cere oamenilor să vadă aderarea la zona euro ca un obiectiv care poate să disciplineze politica economică este foarte greu”. Un termen realist pentru adoptarea euro ar fi 2017, spun analiştii economici. Până atunci, România are şanse să îndeplinească criteriile Maastricht (inflaţie cu cel mult 1,5% peste media celor mai performanţi trei membri UE, curs de schimb fără variaţii mai mari de 15%, deficit sub 3% din PIB şi datorie de cel mult 60% din PIB).