2018, sub zodia dictaturii medicale?

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Controverse

2018, sub zodia dictaturii medicale?

Sănătate 09 Ianuarie 2018 / 17:28 2965 accesări

Acțiunile în forță exercitate asupra societății civile autentice din România, la ordinul unor reprezentanți vremelnici ai statului român, în primele zile ale acestui an, ne arată că anul 2018 va fi un an sub zodia dictaturii medicale, se arată într-un comunicat al APC România. În opinia celor de la APC, reprezentanților Ministerului Sănătății nu le-a convenit faptul că părinții responsabili din această țară au atras atenția, prin intermediul unor panouri, că nu sunt de acord cu consimțământul prezumat atât timp cât statul român nu face dovada faptului că vaccinurile sunt sigure. Nu poți administra întregii populații un număr de vaccinuri, respectiv niște produse biologice, doar pe baza unor hârtii depuse de importatorii vaccinurilor la Agenția Națională a Medicamentului, mai spun ei. ”Nu așa se demonstrează siguranța acestor produse farmaceutice. Nu poți să ai încredere, atât timp cât în Italia cercetătorii au descoperit nanoparticule în vaccinuri, respectiv anumite metale de mărimi microscopice de ordinul a miliarda parte dintr-un metru, particule care nu sunt biodegradabile și care ajung în organele vitale ale corpului, producând boli cronice grave și, în unele situaţii, chiar deces. În baza instrucțiunilor date Direcțiilor de Sănătate Publică de către "tarabostele" sănătății, directorii executivi din teritoriu au pornit adevărate campanii de prigonire îndreptate împotriva reprezentanților societății civile. Persoanele fizice care au realizat acțiuni civice de informare sunt chemate la sediul DSP-urilor pentru a da declarații, sub amenințarea aplicării unor amenzi usturătoare! Dar oare de când DSP-urile sunt organe de cercetare penală?”, se mai arată în documentul citat. Pe de altă parte, comisarii ANPC au aplicat în mod eronat, subliniază cei de la APC, Legea privind combaterea practicilor comerciale incorecte ale comercianților în relația lor cu consumatorii deoarece informația de pe panoul din Brașov nu are un caracter comercial, ci doar unul informativ-educativ, drept pentru care procesul-verbal întocmit cu ocazia controlului efectuat de aceștia este lovit de nulitate. Vaccinurile nu sunt bomboane, ele se administrează pacienților la indicația unui medic și numai în baza consimțământului informat al pacientului. Prefectul județului Brașov, lipsit de educație civică, nu înțelege care este rostul societății civile într-un stat democratic și cataloghează reprezentanții acesteia ca fiind antivacciniști. De fapt, educația civică lipsește din CV-ul multor reprezentanți ai statului român, astfel se explică și neînțelegerea de către aceștia a rolului societății civile. Între noi, societatea civilă autentică, și ei, reprezentanții unor instituții de forță, se va da, în acest an, o luptă pe viață și pe moarte!, potrivit comunicatului.

„Pentru toți cei care au realizat abuzuri în cursul săptămânii trecute exercitând acțiuni administrative în forță, există o singură sancțiune – oprobiul public, demiterea lor de către superiori nefiind posibilă, deoarece şi aceştia sunt la fel ca ei! Miza acestor presiuni asupra societății civile autentice, neafiliate politic și economic, realizate de către instituții ale statului român, o constituie introducerea în legislația românească a acordului prezumat care va duce atât la dezvoltarea comerțului cu organe, cât și la vaccinarea obligatorie a populației României! Dacă le va reuși acest lucru, românii vor deveni o sursă de piese de schimb pentru locuitorii cu dare de mână ai acestei planete”, a precizat președinte APC, conf. univ. dr. Costel Stanciu, citat în comunicat.

REAMINTIM Reamintim că, la solicitarea ministrului Sănătății, prof.dr. Florian Bodog, direcțiile de sănătate publică controlează începând din 4 ianuarie 2018, toate panourile publicitare care promovează campaniile de informare pe teme de sănătate publică. “În unele localități au fost postate, la sfârșitul anului trecut, panouri publicitare împotriva vaccinării. Am solicitat inspectorilor sanitari să verifice și să sancționeze, în conformitate cu competențele lor promotorii tuturor campaniilor publicitare care vizeză sănătatea publică și care nu au avizul Ministerului Sănătății, așa cum prevede legea. În opinia mea, panourile publicitare anti-vaccinare reprezintă un atentat la sănătatea copiilor noștri. Epidemia de rujeolă trebuie să fie un semnal de alarmă pentru toată lumea: medici, autorităţi şi părinţi. Încă o dată fac un apel la rațiune și responsabilitate. Lipsa vaccinării duce la forme grave ale bolii și chiar la decesul copiilor. Dacă nu facem ceva să creștem acoperirea vaccinală vom avea mult de suferit. Și rujeola e cea mai blândă dintre bolile care pot afecta sănătatea copiilor nevaccinați”, a declarat, recent, ministrul Sănătății, prof.dr.Florian Bodog. Conform art 44 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii: „campaniile de informare, educare şi comunicare cu privire la teme care privesc sănătatea publică trebuie să fie avizate de Ministerul Sănătăţii”. Nerespectarea dispoziţiilor legale în vigoare privind avizarea publicităţii produselor, precum şi a campaniilor de informare, educare şi comunicare cu privire la teme care privesc sănătatea publică, constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 10.000 lei la 25.000 lei, conform HG nr. 857/2011 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor la normele din domeniul sănătăţii publice.



12