Am prezentat înainte de Anul Nou o prognoză în materie de politică externă. Deloc întâmplător. Pentru că izolarea fără precedent a României va amplifica până la paroxism problemele interne cu care ne vom confrunta. Foarte pe scurt, va exista tendința ca populației să i se ia ce i s-a dat. Cetățenii vor reacționa, iar instituțiile de forță vor intra în priză. În final vom avea un an al unor grave tulburări sociale și politice.

Aici nu mai este vorba despre Stânga sau despre Dreapta în materie de politică internă. Și nici despre cine va fi mai puternic după locale și parlamentare. Discordia politică și socială va fi generată de cu totul și cu totul altceva, care nu are niciun fel de legătură cu doctrinele. Despre ce este vorba?

S-a întâmplat ca PSD, aflat la guvernare, să facă eforturi încununate de succes pentru a crește valoarea forței de muncă. Aceasta s-a concretizat în principal prin mărirea salariilor, a indemnizațiilor pentru copii și a pensiilor, ultimele două măsuri fiind și ele de natură să amelioreze bugetul familiilor și, implicit, micșorând presiunea asupra masei salariale, să contribuie la creșterea valorii pe oră lucrată a forței de muncă. Adăugând și alte soluții implementate de PSD, cum ar fi controlul asupra ROBOR-ului, implicit asupra dobânzilor practicate de bănci, precum și impozitarea cu un procent fix din cifra de afaceri a societăților din domeniul energetic, rezultă că acest partid, indiferent ce obiective politice a urmărit, a creat ce puțin două consecințe.

1). A creat o piață a forței de muncă, dacă nu mai atractivă pentru investitorii străini, în orice caz mai concurențială și a permis societăților cu capital românesc, dacă nu să le concureze pe cele străine, ce puțin să supraviețuiască la periferia economiei de piață. În paranteză trebuie precizat că și agricultura a cunoscut un oarecare reviriment prin încurajarea micilor producători, dar și a fermelor mai mari deținute de români să-și aducă produsele pe o piață în care coșul zilnic al cetățeanului a crescut.

2). A doua consecință este că PSD și-a urcat literalmente în cap capitalul străin. Pentru că acesta înregistra inevitabil o diminuare a profiturilor și se simțea din ce în ce mai constrâns să renunțe la unele dintre ingineriile financiare prin care veniturile erau externalizate. Ca urmare, acest capital a utilizat toate căile posibile pentru a facilita răsturnarea PSD-ului de la putere și pentru a aduce la guvernare un regim mai prietenos. La această operațiune au contribuit și serviciile secrete, care și-au pierdut de mult rațiunea de a funcționa sub semnul interesului național. Subordonându-se, sub pretextul parteneriatului euroatlantic, serviciilor secrete ale altor state.

Grozăvia acestui an 2020 constă în faptul că PNL, la putere fiiind, e constrâns de angajamentele sale anterioare, evident fără a recunoaște asta deschis, să scadă din nou prețul forței de muncă. Ceea ce va însemna în plan intern o contractare a pieței de desfacere, iar în plan extern o relansare a exodului românilor în afara granițelor, care vor furniza astfel și în alte state europene mână de lucru ieftină. Pentru a fi mai ușor de înțeles acest fenomen, voi da un singur exemplu, altul decât cele cunoscute în urma primelor măsuri întreprinse de Guvernul Orban. Programul „Prima casă”, însoțit de programele adiacente, a constituit indiscutabil un motor cu o eficiență extraordinară, deja dovedită al dezvoltării construcțiilor și pieței imobiliare. Oficial, PNL nu a pus capăt acestui program. Neoficial însă, l-a îngropat. Iar dovada este nealocarea de resurse în acest scop în viitorul buget. Pentru o întreagă industrie, efectele spre jumătatea anului vor fi devastatoare atât din perspectiva producției în sine cât și a păstrării la standardele de azi a forței de muncă angajate.

Cea mai mare lovitură de acum, extrem de vizibilă și prezentată statistic de toate institutele de prognoză, dată bugetului cetățeanului român este că, prin diferite măsuri adoptate de Guvernul Orban, inclusiv împrumuturile masive și fără noimă operate, inflația va crește, valoarea leului în raport cu euro se va diminua iar măririle de salarii, pensii și alocații nu se vor mai regăsi treptat decât în mică măsură sau nu se vor mai regăsi deloc în buzunarul românilor.

Consecința acestei realități sociale se va materializa în plan politic printr-un reviriment al unui partid care nu mai vrea să facă nimic și care în realitate este incapabil să se revigoreze și printr-o diminuare a impactului electoral a unui partid care știe să taie, dar nu știe să pună la loc. Cu alte cuvinte, în formula actuală, PSD nu manifestă nicio dorință reală de a reveni la butoane, întrucât este confruntat pe de-o parte cu o competiție internă, pe de altă parte cu o imixtune gravă la vârf a serviciilor secrete, iar PNL este constrâns de logica celor două runde de alegeri care urmează să rămână la butoane, indiferent cât de complicat și de suprasolicitant se dovedește acest lucru. Soluția alegerilor anticipate, admițând că a putea fi implementată, nu-i va asigura PNL-ului o repoziționare fermă în angrenajul puterii legislative și în orice caz nu este de natură să atenueze șocurile sociale și politice generate în societate. Dar, evident, dacă se va ajunge la anticipate, aceasta va reprezenta o nouă traumă pentru populație și un semnal grav de instabilitate pentru partenerii externi și pentru investitori.

Din punct de vedere social, peste România a fost turnată o uriașă cantitate de produs inflamabil. Inevitabil, mai devreme sau mai târziu, se va declanșa un incendiu la nivel național. În această situație, partidele politice se vor dovedi a fi depășite. PNL se va zbate în patul lui Procust al guvernării, alergând de colo-colo buimac într-o încercare disperată de a domestici focul, în timp ce PSD la început se va bucura, alintându-se în logica „după noi potopul”, în cea de-a doua fază se va concentra lansând acuze grave la adresa binomului Iohannis-Orban, iar în a treia fază va mima un comportament de partid în opoziție, pregătit să preia din nou puterea. Va fi mult prea târziu, pentru că între timp Ciolacu se pregătește – și probabil cu succes – să rupă partidul.

Prin urmare, forțele politice, care în mod normal reprezintă coloana vertebrală a unei democrații, se vor dovedi incapabile să răspundă cât de cât coerent și convingător nemulțumirilor din ce în ce mai accentuate ale populației, presa arondată diverselor formațiuni politice sau captivă a statului subteran va genera o veritabilă hărmălaie, crescând gradul de incoerență, iar vidul de credibilitate creat va trebui umplut cu altceva.

Iar la dispoziție nu mai există decât factorul intern și factorul extern. Instituțiile de forță din România și instituțiile, inclusiv cele statale, din proximitatea României. Intuind acest deznodământ, Klaus Iohannis a inițiat două măsuri. 1). A impus Guvernului Orban mărirea bugetului tuturor instituțiilor de forță, pentru a-și asigura fidelitatea acestora într-o confruntare cu nemulțumirile previzibile ale românilor. 2). Și-a consolidat angajamentele, unele dintre ele iresponsabile și extrem de costitisitoare față de oficialii europeni și euroatlantici.

Dacă noi în mod deliberat am ajuns să nu mai avem o politică externă, Klaus Iohannis blocând din această perspectivă inițativele nici ele prea consistente ale Guvernului PSD și ulterior, după victoria PNL, forțând Guvernul să depună efectiv toate armele și să se predea, înseamnă că ceea ce urmează să se întâmple în acest an bun, dar mai ales rău în România, va fi orchestrat de forțele externe. Firește, cu sprijin intern tipic pentru starea de vasalitate.

În acest an 2020 este nu numai posibilă, ci și previzibilă o explozie socială. Sau chiar mai multe. Toate vor fi anunțate în primul rând de sindicate. Dacă vor fi mai multe, poate că se vor disipa. Dacă va fi una singură, România va fi proiectată înapoi cu cel puțin zece ani.