Fără putinţă de tăgadă, cultura şi civilizaţia românească îi datorează lui Publius Ovidius Naso, exilat în „neprimitorul” Tomis, în mijlocul „barbarilor”, începuturile sale. Adesea, „poetul iubirilor gingaşe” este invocat ca fiind primul poet român, deoarece, aici, la ţărmul Pontului Euxin, a scris ultimele creaţii, intitulate sugestiv „Tristele” şi „Ponticele”, a creat chiar şi în limba geţilor şi tot în acest loc şi-a înălţat cântecul de lebădă.

La 2054 de ani de la naşterea autorului celebrei „Ars amandi” - impresionantul număr de ani pe care îi împlineşte duminică - Ovidius continuă să fie pentru oraşul de la malul mării un etalon şi un simbol al culturii. O prestigioasă universitate, care, zilele acestea, marchează jumătate de secol de existenţă, îi poartă numele, iar o statuie - celebra sculptură din piaţa cu acelaşi nume, ridicată de Ettore Ferrari, după un proiect iniţiat de Remus Opreanu, primul prefect al Constanţei - străjuieşte marea amintind, de el, Poetul. Lucrarea impunătoare a cărei „soră geamănă” se află în oraşul natal al poetului, în Sulmona, îi aminteşte călătorului ca o chemare taincă: „Sub această piatră zace Ovidius, cântăreţul/ Iubirilor gingaşe, Răpus de-al său talent/ O, tu, ce treci pe-aice, dac-ai iubit vreodată,/ Te roagă pentru dânsul: să-i fie somnul lin”.

Statuia din bronz a fost inaugurată în vara lui 1887, cu prilejul aniversării a zece ani de la proclamarea Independenţei de Stat a României, în piaţa publică a oraşului, care acum îi poartă numele, dar, cândva, se numise Piaţa Independenţei în amintirea memorabilului eveniment istoric prin care Dobrogea revenise la statul român.

O altă lucrare sculpturală, un portret în bronz încununat cu o cunună de lauri, realizată de curând de sculptoriţa Elena Surdu-Stănescu a fost dezvelită, vineri, la sediul vechi al Universităţii „Ovidius”. „Poetul iubirilor gingaşe”, al cărui nume a adus celebritatea vechiului Tomis, s-a născut în anul 43 î. Hr., la Sulmona. În toamna anului 8 d. Hr., a fost relegat de împăratul Octavian Augustus, la Tomis. Cauzele exilului, mărturisite de poet, au fost „carmen et error” (poezia şi o greşeală), însă adevăratele motive sunt învăluite în mister şi au dat naştere multor legende. Departe de locurile dragi şi de prieteni, poetul Ovidius a trecut în nemurire în anul 17 d. Hr., fără să fi obţinut iertarea împăratului Augustus ori a urmaşului său, Tiberiu.