Regiunea separatistă din estul R. Moldova, Transnistria, care se autodenumeşte Republica Moldovenească Nistreană (RMN), a marcat, vineri, 21 de ani de la autoproclamarea independenţei. Data de 2 septembrie este considerată de liderii de la Tiraspol ziua independenţei iar în regiune sunt organizate manifestaţii dedicate acestei sărbători. De 21 de ani, regiunea separatistă este condusă de Igor Smirnov iar în luna decembrie vor avea loc noi alegeri prezidenţiale, nerecunoscute pe plan internaţional. Pentru prima dată, potrivit presei din regiune, Smirnov are un opozant serios, preşedintele Sovietului Suprem (legislativul), Anatoli Kaminski. Unele ziare de la Moscova au mai scris că Smirnov ar fi pierdut susţinerea Moscovei. Un argument în acest sens ar fi şi faptul că preşedintele Dumei de Stat al Federaţiei Ruse, Boris Grâzlov, i-a trimis lui Anatoli Kaminski o telegramă în care a felicitat populaţia transnistreană, ”cu ocazia acestui eveniment important în istoria republicii”. Ministerul de Externe de la Chişinău a anunţat că va avea o reacţie oficială la mesajul lui Boris Grâzlov.
Transnistria şi-a autoproclamat independenţa la 2 septembrie 1990, pe fundalul perestroikăi şi mişcării de eliberare naţională din R. Moldova. Mai mulţi deputaţi din fostul Soviet Suprem al Moldovei au respins iniţiativele de adoptare a limbii române, s-au retras la Tiraspol, au proclamat independenţa şi au acuzat Chişinăul că intenţionează să unească R. Moldova cu România. Autoproclamarea independenţei Transnistriei a dus la apariţia a încă unui conflict în spaţiul postsovietic, despre care majoritatea analiştilor independenţi dar şi autorităţile mai multor state susţin că este organizat şi dirijat de la Kremlin. În anul 1992, criza transnistreană a ajuns la un conflict armat, care însă a încetat după câteva luni. Ulterior, au existat mai multe tentative de reglementare a conflictului transnistrean, inclusiv ultimul format de negocieri 5+2, dar niciunul nu a condus la reglementarea definitivă a conflictului din stânga Nistrului iar regimul de la Tiraspol continuă să vorbească despre RMN ca de un stat independent şi nu exclude o posibilă uniune cu Federaţia Rusă. În acelaşi timp, Chişinăul optează pentru reintegrarea ţării şi acordarea unui statut special Transnistriei.