Comisia Europeană a aprobat, săptămîna trecută, Programul Operaţional de Cooperare Transfrontalieră între România şi Bulgaria. Programul va fi lansat oficial în luna ianuarie a anului viitor, pentru perioada 2007 - 2013, şi va beneficia de un buget de 262 de milioane de euro. Din totalul fondurilor de 262 de milioane de euro, alocate pentru întreaga perioadă de derulare a proiectului, contribuţia Uniunii Europene, prin Fondul European de Dezvoltare Regională, se ridică la 218 milioane de euro, restul de bani reprezentînd aportul celor două state partenere. Potrivit unui comunicat al Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Locuinţelor, fondurile vor fi alocate pe axe prioritare şi domenii majore de intervenţie, pe baza unor proiecte comune între partenerii români şi bulgari şi printr-o strînsă coordonare cu acţiunile realizate în cadrul celorlalte programe operaţionale naţionale din cele două ţări, pentru a asigura o dezvoltare echilibrată a zonei de graniţă. Programul a fost elaborat de Autoritatea de Management pentru Programul România - Bulgaria din Ministerul Dezvoltării, în colaborare cu oficialii bulgari şi cu diverse instituţii ale administraţiei publice centrale şi locale din cele două state partenere, parteneri regionali, reprezentanţi ai mediului de afaceri şi organizaţii neguvernamentale.