22 Iunie

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Calendar sportiv

22 Iunie

Sport 22 Iunie 2006 / 00:00 2279 accesări

@ 1837 - S-a născut, la New Orleans (SUA), şahistul Paul Charles MORPHY. De profesie avocat, el este singurul mare maestru care a învins toată elita şahului, nepierzînd nici un meci, într-un interval de un an şi jumătate (6 octombrie 1857 - 30 martie 1859). În mod surprinzător, s-a retras, poate din cauza refuzului lui Staunton, unul dintre rivalii săi, de a-i fi adversar. Partidele sale, considerate "din viitor", au fost studiate de Cigorin, Alehin, Botvinnik şi Fischer. Bolnav psihic, a încetat din viaţă, în oraşul natal, la 10 iulie 1884. Pe piatra sa tombală scrie, laconic: "A trăit ca un meteor şi a ars ca un soare".

@ 1938 - S-a născut, la Bucureşti, comentatorul sportiv (radio) Octavian VINTILĂ, fost campion naţional la scrimă timp de 12 ani (1964-1976), absolvent de IEFS, jurnalistică şi al Academiei Olimpice Internaţionale din Grecia (doctorand al acestei instituţii). Comentator la opt olimpiade. A participat ca sportiv, la JO din 1964, 1968 şi 1972. Preşedinte al Federaţiei Române "Sportul pentru toţi".

@ 1958 - S-a născut, la Strehaia (Mehedinţi), internaţionalul român de fotbal Doru Gorun Rodion CĂMĂTARU, component al marii echipe a Universităţii Craiova (două titluri naţionale, trei cupe). Ocupă locul al doilea în clasamentul golgeterilor români, cu 198 goluri în 378 partide în prima divizie. În echipa naţională: 75 meciuri, 22 goluri. În 1986, s-a transferat la Dinamo, cucerind cu 44 goluri, trofeul european "Gheata de Aur", retras ulterior şi neacordat alţi cinci ani (1991-96). În 1989, trece la Charleroi (Belgia) şi, din 1992, la Heerenven. Revine în ţară în 1993, preia pentru scurt timp conducerea Universităţii Craiova, dedicîndu-se apoi impresariatului de jucători. Înălţime: 1,90m; greutate: 83kg.

@ 1962 - S-a născut, la New Orleans (Louisiana - SUA), baschetbalistul Clyde DREXLER. A evoluat la Portland Trailblazers (finalistă NBA în 1990 şi 1992), din 1983 pînă în 1995, cînd trece la Houston Rockets (titlul NBA în acelaşi an). S-a retras în 1998. Este unul dintre cei doar trei jucători cu peste 20.000 puncte înscrise, 6.000 recuperări şi 6.000 pase decisive. Inclus, în 1992, în Dream Team - echipa SUA care a cucerit titlul olimpic la Barcelona. A fost selecţionat de 10 ori în NBA All Star. Înălţime: 2,06m; greutate: 108kg.

@ 1986 - La CM din Spania, fotbalistul argentinian Diego Armando MARADONA înscrie două goluri (primul... cu mîna, celălalt - după una dintre cele mai frumoase serii de driblinguri din istorie) în semifinala contra Angliei (2-1).

Taguri articol


12