Lucrătorii vamali constănţeni au descoperit, ieri, 2.200 de perechi de pantofi sport contrafăcuţi, în valoare de 500.000 lei, adică 136.000 de euro. Marfa reprezenta încărcătura unui container sosit din China în Portul Constanţa Sud Agigea. După un control amănunţit, vameşii au descoperit 2.200 perechi de pantofi sport confecţionaţi din material sintetic, care purtau însemnele firmei Adidas. Din primele verificări s-a stabilit că marfa aflată în container este susceptibilă a aduce atingere dreptului de proprietate intelectuală a mărcii respective. Vameşii spun că, în situaţia în care marfa ar fi fost comercializată pe piaţă la preţul produselor originale, beneficiarul ar fi obţinut un profit de 510.381 lei, echivalentul a 136.400 de euro. Bunurile au fost reţinute de către autoritatea vamală, conform prevederilor legale, în vederea trimiterii lor spre expertizare.