22.000.000 de euro pentru câştigarea Ligii Campionilor

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Fotbaliştii echipei Real Madrid vor fi recompensați

22.000.000 de euro pentru câştigarea Ligii Campionilor

Sport 31 Mai 2016 / 17:13 499 accesări
Fiecare fotbalist al echipei Real Madrid va încasa 800.000 de euro

Fiecare fotbalist al echipei Real Madrid va încasa 800.000 de euro

Fotbaliştii şi staff-ul tehnic de la Real Madrid vor primi în total suma de 22 de milioane de euro pentru câştigarea trofeului Ligii Campionilor. La 28 mai, la Milano, Real Madrid a învins în finala competiţiei formaţia Atletico Madrid, după prelungiri şi lovituri de departajare. A fost 1-1 (Sergio Ramos 15 / Carrasco 79) după prelungiri și 5-3 la loviturile de departajare în favoarea „galacticilor”. Potrivit cotidianului spaniol „AS”, fiecare fotbalist al echipei Real Madrid va încasa 800.000 de euro pentru câştigarea trofeului Ligii Campionilor.

Premiul pentru câştigarea Ligii Campionilor era de 600.000 de euro, însă jucătorii au mai încasat câte 200.000 de euro şi un automobil din partea sponsorului în urma performanţei din manşa retur a sferturilor de finală, când Real Madrid a învins echipa VfL Wolfsburg, cu 3-0, după înfrângerea cu 0-2 din Germania.

În total, fotbaliştii echipei Real Madrid vor fi răsplătiţi cu 17.600.000 de euro, sumă la care se adaugă 4.400.000 de euro, bani care vor acoperi premiile antrenorilor şi personalului care lucrează pentru echipă.

Real Madrid a cucerit al 11-lea trofeu al Ligii Campionilor din istoria clubului.

SCRISOAREA FUNDAŞULUI JUANFRAN DEDICATĂ FANILOR LUI ATLETICO MADRID

Juanfran, fundaşul echipei Atletico Madrid, şi-a cerut scuze fanilor într-o scrisoare deschisă, după ce a ratat singura lovitură de departajare în finala Ligii Campionilor. Juanfran şi-a cerut scuze și în faţa fanilor pe stadionul „San Siro” din Milano, după penalty-ul ratat. Mai mult, fundaşul a cerut să le adreseze suporterilor şi o scrisoare deschisă, în care i-a promis căpitanului Gabi că Atletico Madrid va câştiga cel mai important trofeu intercluburi din fotbalul european, după trei încercări eşuate, în 1974, 2014 şi 2016.

„Salut, fani ai lui Atletico,

Am cerut voie clubului să mă adresez vouă tuturor prin această scrisoare pentru a vă spune ce simt acum.

Nu voi uita niciodată afecţiunea cu care m-aţi tratat când am venit în faţa voastră pentru a-mi cere scuze. Am văzut lacrimile mele oglindite pe chipurile a zeci de mii de fani, în acele momente de o tristeţe ieşită din comun. Apreciez ajutorul pe care l-am primit de la colegi, staff şi toţi oamenii care reprezintă o familie aşa de frumoasă.

Vreau să vă mulţumesc tuturor că aţi crezut în noi, pentru a demonstra că Atletico este ceva special. Inima noastră bate mai puternic decât oricare alta.

Cu doi ani în urmă, v-am spus că vom reveni într-o finală. Acum, îi promit lui Gabi, căpitanului nostru, că vom ridica deasupra capului acest trofeu mai devreme sau mai târziu şi că vom sărbători cu toţii în Neptune.

Vă iubesc pe toţi. Hai, Atletico!”, a spus Juanfran, citat de „Marca”.

Fundaşul în vârstă de 31 de ani a fost transferat de Atletico Madrid în iarna lui 2011 şi mai are contract încă două sezoane cu echipa antrenată de Diego Simeone. Juanfran a evoluat în 48 de meciuri în acest sezon şi a marcat un singur gol.

Citește și:

UEFA a anunțat echipa sezonului în Champions League

Triumf „galactic” în Liga Campionilor



12