A trecut o lună de când ploile au făcut dezastru în 23 de localităţi din judeţul Galaţi. A fost o lună în care românii din toată ţara i-au ajutat atât cât au putut pe cei afectaţi de inundaţii. Ca de fiecare dată, Consiliul Judeţean şi Primăria Constanţa au venit în sprijinul oamenilor aflaţi la nevoie, organizând timp de două săptămâni o campanie de strângere de ajutoare destinate sinistraţilor din Galaţi. Şapte transporturi cu ajutoare au plecat în ultimele trei săptămâni către Consiliul Judeţean Galaţi, pentru ca acolo să fie distribuite către localităţile afectate. 67 de tone de cereale, 5,5 tone de făină, zeci de tone de alimente, îmbrăcăminte şi încălţăminte au ajus deja la sinistraţii din Galaţi împreună cu cele 24 tone de ciment donate de către Lafarge Medgidia. Ieri, un nou tir cu ajutoare, constând în 400 de saci de ciment şi 160 de saci de tencuială, au plecat de la poarta Cemrom către Galaţi. „Tirul a plecat către Consiliul Judeţean Galaţi, care va decide, în funcţie de solicitări şi de nevoi, unde vor ajunge cimentul şi tencuiala. CJ Galaţi ştie cel mai bine, pentru că degeaba trimiteam noi către o localitate, când nevoia e mai stringentă în altă parte. Noi le trimitem cimentul, iar ei îl distribuie“, a declarat vicepreşedintele CJC, Cristian Darie. Acest ultim transport a fost posibil datorită reprezentanţilor Cemrom, care au dorit să vină şi ei în sprijinul celor care au acum nevoie de ajutor mai mult ca oricând. „Ne bucurăm că, într-o perioadă nu tocmai bună din punct de vedere financiar, există agenţi economici care vin să sprijine oameni aflaţi în dificultate”, a spus Darie.