Numărul utilizatorilor activi de telefonie mobilă în România a ajuns la 22,6 milioane în primul semestru din 2013, număr în care sunt cuprinşi atât posesorii de abonamente, cât şi cei de cartele prepaid, potrivit datelor prezentate ieri, într-o conferinţă de specialitate, de Cătălin Marinescu, preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM). Raportul ANCOM arată că, dintre cei 22,6 milioane de utilizatori ai serviciilor de telefonie mobilă, 6,3 milioane reprezintă abonamente pentru persoane fizice, în scădere cu 1,3% faţă de semestrul anterior, în timp ce abonamentele pentru persoane juridice se cifrau la 3 milioane (+0,7% semestrial). Pe de altă parte, la nivel naţional existau 13,3 milioane cartele preplătite active, mai puţine cu 1,3% în primele şase luni ale anului faţă de perioada anterioară din anul 2012. La nivel de acoperire, procentajul a ajuns la 112,3%, în scădere cu 1,2% comparativ cu semestrul anterior. În prezent, pe piaţa de profil din România existau, la jumătatea anului 2013, cinci furnizori de servicii de telefonie mobilă: Cosmote, Orange, RCS & RDS, Romtelecom şi Vodafone.