Locuitorii comunei 23 August vor beneficia din iarna acestui an de un complex sportiv la standarde europene. Potrivit afirmaţiilor primarului Mugur Mitrana, proiectul a fost depus în primăvara anului trecut la Compania Naţională de Investiţii (CNI), de unde a primit o primă tranşă de bani în luna decembrie a anului trecut, iar cea de-a doua tranşă a primit-o în martie. Mai exact, Primăria 23 August a primit din partea CNI patru miliarde lei vechi, iar administraţia locală a asigurat restul finanţării, de nouă miliarde lei vechi, necesar pentru derularea proiectului. Complexul sportiv înglobează o sală de sport cu 150 de locuri în tribune, vestiare, duşuri şi sală de forţă, care au fost deja finalizate, dar va mai conţine şi un teren de fotbal, tribune acoperite, alte trei terenuri mai mici pentru baschet, handbal, pistă de alergare, groapă pentru sărituri. “Sperăm ca, pînă luna viitoare, să organizăm licitaţia pentru aceste lucrări, pe care sperăm să le finalizăm pînă la sfîrşitul anului. Construcţia complexului sportiv era necesară avînd în vedere că avem în localitate o echipă de fotbal care a fost în divizia C şi care acum e în divizia D. Avem echipe atît de seniori, cît şi de juniori. Avînd în vedere că de acum vom avea o bază sportivă la standarde europene sperăm să dezvoltăm şi alte sporturi în comună: baschet, handbal şi arte marţiale“, a declarat Mitrana.