23 august liberal

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
ABREVIERI

23 august liberal

Politică 09 Iulie 2009 / 00:00 523 accesări

Congresul PNL a dat peste cap metabolismul organizaţiei judeţene Constanţa. Parcă nimic nu mai este cum a fost! Cei înfierbîntaţi de victoria obţinută de Crin Antonescu trag într-o direcţie, separîndu-se clar de susţinătorii lui Tăriceanu. Congresul a împărţit PNL Constanţa în două tabere. Pe malul opus, oamenii lui Tăriceanu îşi strîng rîndurile. Spre lauda lor, cei mai mulţi dintre ei fac acest lucru cu o anume decenţă. Cu o excepţie. Pasul înapoi făcut de Puiu Haşotti, care a încercat să se spele pe mîini de povestea trecutului. Ţinînd cont de experienţa sa politică, am fost surprins de această mişcare! Nu era cazul să se dezică de Tăriceanu. Pentru asta, în loc să fie iertat, a fost blamat! Nu vreau să fac portrete prin comparaţie, dar Gheorghe Dragomir a controlat mult mai bine situaţia. Pentru că nu era cazul, nu s-a grăbit să-şi toarne cenuşă în cap. Şi-a asumat cu responsabilitate opţiunea personală exprimată la Congres, manifestîndu-se, în acest sens, cît se poate de corect. A fost receptiv la criticile bine fundamentate. Cînd a fost cazul, a dat explicaţiile necesare. Nu s-a lansat în polemici inutile. Nici măcar după reacţiile dure ale grupării conduse de Chiriţă. Ceea ce este foarte important, s-a concentrat pe programul dedicat redresării partidului, în ciuda faptului că unii fac valuri. Ca să salveze partidul de la un naufragiu sigur, Dragomir s-a străduit să asigure echilibrul necesar pentru a trece de punctul critic. Sigur, nu este doar meritul său. La acest moment, conducerea judeţeană a PNL Constanţa vrea să-şi ducă mandatul pînă la capăt. Ca în orice organizaţie politică, sînt şi aici destui fitilişti, dornici să pună grabnic ţara la cale în avantajul lor. Deşi au trecut cîteva luni bune de la Congresul cu bucluc, ţinînd cont de schimbările intervenite, nucleul liberal constănţean nu şi-a revenit pe deplin. Polemicile iscate între susţinătorii lui Tăriceanu şi cei care l-au votat pe Crin Antonescu continuă. Desigur, în dezavantajul vizibil al partidului, pentru că, la această oră, priorităţile ar trebui să fie cu totul altele. Mă gîndesc, în primul rînd, la campania electorală pentru alegerile prezidenţiale. Cu o astfel de miză la capul patului, să-mi fie cu iertare, nu mai contează orgoliile de doi lei ale nu ştiu cărui activist, care înţelege să-şi facă damblaua, jucînd geamparaua pe sigla partidului. Constat că a apărut un curent nou în PNL Constanţa. Cei care l-au susţinut la Congres pe Antonescu îşi arogă merite pe care nu le au. Ei se laudă, pur şi simplu, doar cu faptul că, votînd într-o anume direcţie, l-au scos pe Crin Antonescu preşedintele partidului. Ca atare, îşi cer, în opinia mea, prea devreme, drepturile! Acum, mai nou, în loc de fapte şi rezultate concrete, în PNL Constanţa se ia în calcul doar votul pro Antonescu! Ceilalţi sînt trecuţi pe “lista neagră” şi trataţi ca atare. Cei mai guralivi sînt liberalii care nu l-au votat nici pe Antonescu şi nici pe Tăriceanu, cum ar fi, de pildă, Dănuţ Culeţu, fostul prefect al judeţului Constanţa! Asta da neutralitate! E vremea celor care fac pe vitejii după ce războiul s-a încheiat. Vorba aia, le dă mîna să vorbească! Pentru liberalii constănţeni se anunţă o vară fierbinte. În luna august, poate chiar în data de 23, se vor organiza alegeri pentru şefia organizaţiei municipale Constanţa, ca urmare a faptului că domnul Matei şi-a dat demisia. Se anunţă, încă de pe acum, un număr mare de candidaturi, ceea ce nu este rău deloc… Printre liberalii consacraţi s-au strecurat şi cîteva personaje mai puţin cunoscute. Ţinînd cont de disputele din interiorul partidului, nu este exclus ca rezultatele de la municipiu să influenţeze alegerile pentru preşedinţia organizaţiei judeţene. De cînd i-a intrat în cap că trebuie să ajungă şef de partid, Dănuţ Culeţu s-a supărat pe Dragomir! Deocamdată, îl ceartă cu un torent de vorbe...



12