23 de ani de învăţământ civil de marină

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Sărbătoare la UMC Constanţa

23 de ani de învăţământ civil de marină

Justiție 07 Februarie 2013 / 00:00 508 accesări

Tot mai des auzim fraze de genul „Ce pot să fac eu ca să schimb ceva în ţara asta?”, sau „Ce rost are să lupt pentru drepturile mele, oricum nu sunt ascultat” din partea conaţionalilor noştri, care au învăţat că este mai comod să te resemnezi decât să încerci să-ţi recâştigi drepturile. Şi, totuşi, sunt nenumărate exemple care dovedesc că nu este inutil să ieşi în stradă pentru a-ţi cere drepturile şi pentru a lupta pentru ceea ce crezi. Unul dintre acestea îl reprezintă Universitatea Maritimă Constanţa (UMC), care există doar pentru că un grup de studenţi idealişti a avut curajul de a lupta pentru ceea ce voiau. În urmă cu 23 de ani, mai mulţi tineri care urmau cursurile secţiei civile a Institutului de Marină „Mircea cel Bătrân” (actuala Academie Navală „Mircea cel Bătrân” din Constanţa) au cerut demilitarizarea şi înfiinţarea unei instituţii de învăţământ superior doar pentru marina civilă. Pentru că cerinţele lor nu au fost ascultate, studenţii s-au deplasat la Bucureşti, unde au intrat în greva foamei, în faţa sediului Guvernului. Alături de ei au venit studenţi din universităţile bucureştene, care i-au sprijinit în demersul lor. Acela a fost momentul în care a luat fiinţă Liga Studenţilor de la nivelul actualei UMC. „Prin demersul nostru am silit Guvernul de la acea dată să ne primească şi, după îndelungi discuţii, a fost semnată Hotărârea prin care se înfiinţa Institutul de Marină Civilă, care şi-a schimbat denumirea în UMC, în 2000”, povesteşte preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa (CJC), Nicuşor Constantinescu, primul vicepreşedinte al Ligii Studenţilor a UMC (LSUMC).

ISTORIA, IMPORTANTĂ Ieri, cu ocazia împlinirii a 23 de ani de funcţionare, la sediul UMC şi-au dat întâlnire absolvenţii UMC, studenţi şi actuala conducere, pentru a marca cum se cuvine momentul „naşterii” celei mai instituţii de învăţământ superior maritim civil din România. „Prin rezultatele obţinute de-a lungul timpului de UMC, universitatea a căpătat recunoaştere atât pe plan naţional cât şi internaţional. Este important ca studenţii de astăzi să cunoască trecutul acestei instituţii, pentru că dacă nu-ţi cunoşti istoria, nu meriţi prezentul şi nu poţi înfăptui viitorul”, a spus preşedintele CJC la manifestarea de ieri, la care au fost prezenţi şi vicepreşedintele CJC, Cristinel Dragomir şi subprefectul Constanţei, Radu Volcinschi, amândoi absolvenţi ai UMC. În prezent, UMC are aproape 6.500 de studenţi, fiind una din cele mai prestigioase universităţi de profil din Europa. Printre absolvenţii de vază ai universităţii se numără şi primarul Constanţei, Radu Mazăre, preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa (CJC), Nicuşor Constantinescu, viceprimarul Constanţei Gabi Stan, vicepreşedintele CJC, Cristinel Dragomir, subprefectul Constanţei, Radu Volcinschi, preşedintele UGIR 1903 Filiala Constanţa, Sorin Gabriel Strutinsky şi directorul Regiei Judeţene de Drumuri şi Poduri Constanţa, Adrian Gâmbuţeanu. UMC a sărbătorit, pe 6 februarie, 23 de ani de la înfiinţare.



12