Un număr de 2.390 de persoane condamnate la moarte au fost executate, în 2008, în întreaga lume, dintre care aproape trei sferturi în China, potrivit unui raport al Amnesty International, publicat marţi. În acest raport anual, organizaţia pentru apărarea drepturilor omului cu sediul la Londra a numărat, anul trecut, 2.390 de execuţii în 25 de state, adică şapte pe zi. În aceeaşi perioadă, 8.864 de persoane au fost condamnate la moarte. Cinci state, şi anume China, Iran, Arabia Saudită, Pakistan şi SUA, sînt responsabile pentru 93% dintre aceste execuţii, potrivit Amnesty Internaţional. Numai China a executat 1.718 persoane, adică 72% din numărul la nivel mondial, organizaţia apreciind că cifra este subestimată din cauza secretului care înconjoară acest domeniu.
Asia este continentul unde pedeapsa cu moartea este pusă în aplicare cel mai frecvent, fiind aplicată în 11 state (Afganistan, Bangladesh, China, Indonezia, Japonia, Coreea de Nord, Malaezia, Mongolia, Pakistan, Singapore şi Vietnam). La polul opus, Belarus este singurul stat din Europa şi Asia Centrală care recurge la această măsură, după ce aceasta a fost abolită în Uzbekistan. În fosta republică sovietică au fost executate, anul trecut, patru persoane. SUA au procedat la 37 de execuţii, dintre care 18 numai în Texas! Dar cifra este cea mai mică după 1995 şi este din ce în ce mai clar că şi SUA renunţă progresiv la pedeapsa capitală. Două treimi din statele planetei au renunţat, pînă în prezent, la pedeapsa cu moartea, iar din cele 59 în care aceasta este în vigoare din punct de vedere legal, numai 25 o aplică.
În Africa, Liberia a reinstituit pedeapsa capitală împotriva persoanelor condamnate pentru furt sau acţiuni teroriste. În Africa subsahariană s-au înregistrat, în 2008, numai două execuţii, în Botswana şi Sudan, dar au fost pronunţate 362 de sentinţe în acest sens. Orientul Mijlociu şi Africa de Nord sînt, după Asia, regiunile în care au fost executate cele mai multe perosane (508). Iranul, care a executat cel puţin 346 de condamnaţi, a încălcat legile internaţionale, executînd opt minori.
Raportul Amnesty se bazează pe statisticile oficiale şi pe datele furnizate de organizaţiile neguvernamentale, de militanţi pentru drepturile omului şi presă.