Ucrainenii şi întreaga lume şi-au amintit luni că s-au împlinit 24 de ani de la catastrofa nucleară de la Cernobîl, o dramă planetară, cu urmări resimţite şi în prezent, care se petrecea la 26 aprilie 1986, în perioada când Ucraina era o republică sovietică. La 26 aprilie 1986, la ora locală 1.23, a explodat reactorul numărul 4 al centralei nucleare de la Cernobîl, situată în nordul Ucrainei, în apropierea graniţei cu Rusia şi Belarus. O bună parte din Europa, dar mai ales aceste trei ţări, pe atunci republici ale URSS, au fost expuse contaminării. Peste 25.000 de persoane care au intervenit pentru a diminua efectele catastrofei - cu precădere ruşi, ucraineni şi belaruşi, oameni care după explozie au efectuat diverse lucrări, între care construirea unui sarcofag în jurul reactorului - au decedat, potrivit estimărilor oficiale.

La 24 de ani de la cea mai mare catastrofă ecologică a istoriei recente a Europei, adevărul despre ce s-a întîmplat atunci rămâne încă un subiect de controversă. Un bilanţ al ONU estima, în septembrie 2005, la 4.000 numărul deceselor din Ucraina, Belarus şi Rusia în urma unor cancere determinate de contaminarea radioactivă, însă acest raport a fost contestat de numeroase organizaţii neguvernamentale. Oficial, numai în Ucraina se consideră că 2,3 milioane de persoane au avut de suferit de pe urma catastrofei. Între 1986 şi 2006, 4.400 de ucraineni - copii sau adolescenţi în momentul catastrofei - au fost operaţi pentru cancer de tiroidă, consecinţa cea mai evidentă a iradierii. Potrivit celui mai cuprinzător studiu ştiinţific despre tragedia din 26 aprilie 1986, aproape un milion de oameni ( 985.000), au murit de diverse forme de cancer provocate sau agravate de radiaţiile de la Cernobîl - doar în primele două decenii de la accident. Acest bilanţ va creşte, afirmă un studiu intitulat ”Cernobîl: consecinţele catastrofei pentru oameni şi mediu”. Norul a fost purtat de vânt aproape peste tot în lume, iar substanţele rămân active zeci de mii de ani. Catastrofa a dus la mutaţii genetice la plante şi animale şi a scăzut imunitatea la boli a populaţiei tinere în numeroase zone, în special în Belarus, Ucraina şi Rusia. Centrala de la Cernobîl, al cărei ultim reactor a continuat să producă electricitate, a fost închisă în decembrie 2000. Însă, pentru că sarcofagul - care trebuia să acopere circa 200 de tone de magmă radioactivă compusă din combustibil nuclear - s-a fisurat, ea continuă să rămână o ameninţare constantă. ”Această magmă este cea mai mare problemă a noastră”, declara, în urmă cu doi ani, ministrul ucrainean al Situaţiilor de Urgenţă, Volodimir Şandra. ”Ea este puternic radioactivă şi facem totul pentru ca ploaia şi ninsoarea să nu pătrundă în interiorul sarcofagului”, spunea ministrul. Autorităţile au făcut lucrări pentru a consolida această veche şapă de beton, realizată în grabă, a doua zi după catastrofă. Urmează să fie construit un nou sacrofag din oţel care să acopere vechea instalaţie.

În România anului 1986, populaţia a aflat cu întârziere despre ce s-a întâmplat la Cernobîl. La cinci zile de la accident, sovieticii ţineau autorităţile române încă în ceaţă. Pe 30 aprilie, direcţia vântului dinspre Kiev se schimbase brusc şi norul radioactiv care măturase deja nordul continentului european atinsese şi teritoriul românesc. La aproape o săptămână după explozia de la Cernobîl, chiar de ”1 Mai Muncitoresc”, Comitetul Politic Executiv al Comitetului Central al PCR s-a întrunit într-o şedinţă de urgenţă pentru a discuta despre efectele catastrofei în România. O întâlnire epocală, la care Ceauşescu a decis să informeze populaţia din zonele afectate de norul radioactiv, doar pe jumătate şi să formeze o comisie de control asupra cazului, condusă de Elena Ceauşescu. Însă, între timp, populaţia ieşise la iarbă verde şi petrecuse în natură, profitând de zilele libere de 1 Mai. După 2 mai, oamenilor le era recomandat să spele bine fructele şi legumele sau să evite ieşirile copiilor în spaţii largi. Ulterior a fost declanşată o campanie în şcoli prin care elevilor li s-a administrat antidotul, o doză de iod! Iodul devenise, în acele zile, un panaceu căutat intens. La farmacii şi policlinici, unde se distribuia gratuit, binecunoscutele cozi nu mai mirau pe nimeni.