24 de avioane F16 second-hand pentru armată

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
CSAT

24 de avioane F16 second-hand pentru armată

Justiție 24 Martie 2010 / 00:00 506 accesări

CSAT a aprobat, în şedinţa de ieri, propunerea MApN de achiziţionare a 24 de avioane F16 în uz, documentul urmând să fie trimis Parlamentului spre dezbatere şi decizie. În cadrul şedinţei, ministrul Apărării, Gabriel Oprea, a prezentat o informare cu privire la Programul Avion Multirol al Forţelor Aeriene. De asemenea, Oprea a prezentat concepţia privind comanda şi controlul structurilor de forţe în Armata României, documentul fiind aprobat de către CSAT. Surse MApN declarau, la începutul lunii ianuarie, că în ceea ce priveşte achiziţionarea de avioane multirol, bugetul MApN nu prevede nici fonduri de la buget şi nici posibilitatea de credite de angajament. De asemenea, CSAT a mai decis, ieri, ca instituţiile cu responsabilităţi în domeniul informaţiilor clasificate să prezinte propuneri de completare a cadrului legislativ existent, directorul SRI, George Maior prezentând o serie de propuneri de remediere a vulnerabilităţilor constatate la nivelul instituţiilor publice. În cadrul şedinţei a fost aprobat şi Raportul de activitate al CSAT pe anul 2009, urmând ca acesta să fie trimis Parlamentului României.



12