Plenul Senatului a adoptat ieri, propunerea legislativă ca 24 ianuarie să fie declarată zi de sărbătoare legală şi, în consecinţă, nelucrătoare. Propunerea a fost iniţiată de mai mulţi deputaţi şi senatori PNL, PSD, PDL şi ai minorităţilor naţionale. Ei au propus ca autorităţile administraţiei publice locale să organizeze sau să sprijine logistic şi material manifestările publice dedicate zilei de 24 ianuarie, iar televiziunea şi radioul publice să reflecte în programele lor manifestările organizate cu acest prilej. Senatul este prima Cameră a Parlamentului sesizată, însă competenţa decizională, în cazul propunerii legislative de faţă, îi revine Camerei Deputaţilor. România marchează în fiecare an pe 24 ianuarie „Unirea cea mică”. Pe aceeaşi dată, dar la 1859, Ţara Românească şi Moldova s-au unit, prin alegerea la Bucureşti a lui Alexandru Ioan Cuza ca domn al Munteniei, acesta fiind deja, de pe 5 ianuarie, şi domn al Moldovei.