2,4 milioane de semnături anti-ACTA au ajuns în PE

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Europenii vor să schimbe cu orice preţ prevederile acordului contrafacerii

2,4 milioane de semnături anti-ACTA au ajuns în PE

Eveniment 29 Februarie 2012 / 00:00 298 accesări

ANALIZAREA PETIŢIEI ESTE DE DURATĂ Acordul comercial de combatere a contrafacerii (ACTA) se află în centrul atenţiei în Parlamentul European (PE). Ieri, parlamentarii europeni au primit o petiţie împotriva ACTA cu peste 2,4 milioane de semnături. Imediat au avut loc dezbateri pe acest subiect în Comisia de industrie, cercetare şi energie (ITRE), urmând ca astăzi să aibă loc dezbateri şi în Comisia de comerţ internaţional (INTA). Semnatarii petiţiei se tem că ACTA ar putea fi o ameninţare la adresa internetului liber şi deschis, o ameninţare la viaţa privată şi drepturile omului. Există temeri că acordul ar favoriza interesele marilor companii în detrimentul drepturilor cetăţenilor. Petiţia va fi examinată în cadrul Comisiei pentru petiţii a PE (PETI). În urma acestei analize, dacă petiţia este declarată admisibilă, PE ar putea cere Comisiei Europene (CE) lansarea unei investigaţii preliminare, ar putea trimite petiţia unei alte comisii europarlamentare sau ar putea pregăti un raport pentru vot în plen. Petiţia a fost iniţiată de Avaaz, organizaţie ce foloseşte internetul pentru diferite campanii. Comisia PETI va examina petiţia pentru a decide dacă este admisibilă sau nu. Această procedură durează de obicei două luni, dar în cazuri speciale se lucrează în regim de urgenţă.

ACORDUL PE, ESENŢIAL ACTA nu poate intra în vigoare fără acordul Parlamentului European. Pe de altă parte, PE nu poate schimba acordul, având doar puterea de a-l aproba sau respinge. Deoarece nu există termen limită pentru decizia asupra acordului, PE ar putea să o amâne pe termen nelimitat, ceea ce ar împiedica intrarea în vigoare a ACTA. Totuşi, dacă şase state din afara UE vor ratifica acordul, acesta va intra în vigoare în ţările respective. Votul în plenul PE este prevăzut pentru luna iunie a acestui an. Comisia Europeană a anunţat că, pe 22 februarie 2012, va trimite ACTA la Curtea de Justiţie a UE pentru a verifica eventuale incompatibilităţi cu Carta Drepturilor Fundamentale a UE. Parlamentul European va aştepta concluziile Curţii înainte de a se pronunţa dar, între timp, va examina acordul.



12