Prima grijă a unui om, atunci când se află în situaţii critice, este să-şi asigure hrana şi să se menţină sănătos. Este instinctul omului. Aşa se face că, atunci când se întâmplă câte o tragedie, primul ajutor care vine din partea semenilor este de a le asigura celor care trec prin clipe grele nevoile primare. După ce, în primă fază, a trimis ajutoare donate de constănţeni, constând în alimente, apă, îmbrăcăminte, încălţăminte şi pături, pentru persoanele din judeţul Galaţi care au rămas fără un acoperiş deasupra capului, vineri, Consiliul Judeţean Constanţa a decis să le mai întindă o mână de ajutor sinistraţilor. De această dată, în parteneriat cu Lafarge Medgidia. Un tir cu 24 de tone de ciment a plecat, vineri, către năpăstuiţii care sunt nevoiţi să înceapă să-şi reconstruiască locuinţele. „Tirul a plecat către Consiliul Judeţean Galaţi, care va decide, în funcţie de solicitări şi de nevoi, unde va ajunge cimentul. CJ Galaţi ştie cel mai bine, pentru că degeaba trimiteam noi către o localitate, când nevoia e mai stringentă în altă parte. Noi le trimitem cimentul, iar ei îl distribuie“, a declarat vicepreşedintele CJC, Cristian Darie. Cam 15 locuinţe modeste ar putea fi construite cu acest ciment, după cum spun reprezentanţii Lafarge.