Germania marchează astăzi 25 de ani de la manifestația care a inițiat o succesiune de mișcări ce aveau să conducă o lună mai târziu la căderea Zidului Berlinului, relatează AFP într-o rememorare a acelor evenimente. În dimineața zilei de 9 octombrie 1989, la Leipzig, puterea comunistă din fosta Republică Democrată Germană (RDG) credea că prevăzuse tot; armata era mobilizată, cu blindate și tunuri cu apă, spitalele stocaseră sânge, iar presa occidentală era blocată în Berlinul de Vest. Poliția politică STASI se aștepta atunci la o manifestație cu circa 30.000 de participanți. Dar ordinele președintelui Erich Honecker erau clare: și această manifestație trebuia reprimată la fel cum fusese cea din săptămâna anterioară, la care au luat parte 10.000 de protestatari. Însă după tradiționalul serviciu religios cu rugăciuni pentru pace de la biserica Sfântul Nicolae, numărul celor adunați la periferia Leipzig-ului a ajuns la 60.000 sau poate 70.000. Purtând lumânări aprinse, ei scandau lozinci precum 'Fără violență' ori 'Noi suntem poporul', deși fiecare manifestant era conștient de riscurile la care se expune, nu doar de pericolul arestării, ci și de cel al unor posibile problemele la serviciu sau de exmatricularea de la facultate, în cazul studenților. Pericolele erau cu atât mai previzibile cu cât în luna iulie Erich Honeker felicitase călduros China pentru reprimarea manifestațiilor din Piața Tienanmen. Șocate de amploarea manifestației, autoritățile nu au reacționat, iar Armata Roșie a rămas în cazărmi. evenimentele s-au precipitat, și pe 18 octombrie Honecker a fost nevoit să demisioneze. Pe 9 noiembrie Gunter Schabowski, purtător de cuvânt al SED, a anunțat că cetățenii est-germani au primit dreptul de a călători în străinătate. '9 octombrie (...) a fost începutul sfârșitului', punctează Rainer Eppelmann, mărturisind că atunci est-germanii încă nu se gândeau la reunificarea ce avea să fie oficializată un an mai târziu.