O LECȚIE DE ISTORIE În dimineața zilei de 9 octombrie 1989, la Leipzig, puterea comunistă din fosta Republică Democrată Germană (RDG) credea că prevăzuse tot; armata era mobilizată, cu blindate și tunuri cu apă, spitalele stocaseră sânge, iar presa occidentală era blocată în Berlinul de Vest. Poliția politică STASI se aștepta atunci la o manifestație cu circa 30.000 de participanți. Dar ordinele președintelui Erich Honecker erau clare: și această manifestație trebuia reprimată la fel cum fusese cea din săptămâna anterioară, la care au luat parte 10.000 de protestatari. Însă, după tradiționalul serviciu religios cu rugăciuni pentru pace de la Biserica „Sfântul Nicolae“, numărul celor adunați la periferia orașului Leipzig a ajuns la peste 60.000. Purtând lumânări aprinse, ei scandau lozinci precum ”Fără violență” ori ”Noi suntem poporul”, deși fiecare manifestant era conștient de riscurile la care se expune, nu doar privind pericolul arestării, ci și cel al unor posibile probleme la serviciu sau de exmatriculare de la facultate, în cazul studenților. Pericolele erau cu atât mai previzibile cu cât, în luna iulie, Erich Honeker felicitase călduros China pentru reprimarea manifestațiilor din Piața Tienanmen. Evenimentele s-au precipitat, iar pe 18 octombrie, președintele est-german a fost nevoit să demisioneze. Pe 9 noiembrie, Gunter Schabowski, purtător de cuvânt al Partidului Comunist, a anunțat că cetățenii est-germani au primit dreptul de a călători în străinătate.

ANIVERSARE OFICIALĂ Actualul președinte al Germaniei reunificate, Joachim Gauck, care la acea vreme era un pastor apărător al drepturilor omului în celălalt capăt al RDG, la Rostock, a ales acum să aniverseze căderea Zidului Berlinului pe 9 octombrie, la Leipzig, nu pe 9 noiembrie, în capitală. I-a invitat la ceremoniile comemorative pe omologii săi polonez, ungar, ceh și slovac. Primul moment solemn a fost în sala de spectacole Gewandhaus, cu un concert sub bagheta dirijorului Kurt Masur. Apoi, un serviciu religios asemeni celui de pe 9 octombrie 1989 a fost oficiat la Biserica „Sfântul Nicolae“, iar odată cu căderea serii, zeci de mii de oameni având cu ei lumânări aprinse au refăcut traseul manifestației care a grăbit istoria secolului XX.

RUGĂCIUNI ÎN LOC DE VIOLENȚĂ Șocate de amploarea manifestației, autoritățile nu au reacționat, iar Armata Roșie a rămas în cazărmi. ”Se așteptau la orice, mai puțin la lumânări și rugăciuni”, explica lipsa de reacție, la 25 de ani distanță, Christian Fuhrer, emblematicul pastor de la Biserica „Sfântul Nicolae“, decedat anul acesta, în luna iunie. Pe data de 27 iunie 1989, ministrul ungar al Afacerilor Externe, Gyula Horn, și omologul său austriac, Alois Mock, au tăiat împreună o secțiune din gardul cu sârmă ghimpată de la granița dintre țările lor, marcând astfel, simbolic, spargerea Cortinei de Fier care separase până atunci Europa în două blocuri politico-militare. Ulterior au apărut în RDG manifestații de amploare redusă ce s-au tot multiplicat până în luna octombrie. În aceste condiții, ideea deschiderii Zidului începuse să fie luată în calcul și de liderii Partidului Comunist est-german (SED), care estimau că ar fi mai bine să piardă trei sau patru milioane de cetățeni reticenți la binefacerile comunismului decât să continue o dispută fără sfârșit, explică Rainer Eppelmann, un alt pastor est-german, astăzi responsabil al unei fundații dedicate cercetării dictaturii comuniste. ”9 octombrie a fost începutul sfârșitului”, punctează Rainer Eppelmann, mărturisind că, atunci, est-germanii încă nu se gândeau la reunificarea ce avea să fie oficializată un an mai târziu.