25 de firme fac test-drive cu formularul simplificat 394

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

25 de firme fac test-drive cu formularul simplificat 394

Economie 03 Iunie 2016 / 17:52 644 accesări
ANAF a pregătit un nou formular 394, privind livrările și achizițiile din România, mult simplificat față de precedentul, care trebuie depus de la 1 august

ANAF a pregătit un nou formular 394, privind livrările și achizițiile din România, mult simplificat față de precedentul, care trebuie depus de la 1 august

Firmele pot testa declaraţia 394 (livrări și achiziții în România - n.r.) înainte de 1 august, pentru a identifica şi rezolva posibilele probleme tehnice ce ar putea apărea în sistem. Noua declarație 394, pentru iulie 2016, trebuie depusă începând cu 1 august. „Un grup de 25 de firme, contribuabili mari și mici, și-au exprimat dorința să testeze noul formular și să comunice constant cu specialiștii Fiscului. Formularul 394 poate fi descărcat direct de pe site-ul www.anaf.ro“, spun oficialii Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF). Mai exact, sunt două tipuri de aplicații care pot fi testate: Soft J - program Java, special pentru contribuabilii care utilizează programe informatice de contabilitate și generează rapoarte în format .xml (atenție, link-urile pot fi accesate doar cu browserul Internet Explorer!); și Soft A - un fișier .pdf editabil, pentru cei cu activitate economică medie, care generează lunar un număr restrâns de înregistrări. „Principalele simplificări aduse de forma finală a D394 sunt stabilirea caracterului opțional al furnizării CNP și introducerea excepției prin care, pentru livrările de bunuri și prestările de servicii efectuate către persoane fizice, până la 31 decembrie, se declară facturile cu valoare individuală mai mare de 10.000 lei. De asemenea, nu vor fi declarate informațiile referitoare la operațiunile intracomunitare, trecute deja în Formularul 390, și nici importurile/exporturile. Nu în ultimul rând, se elimină obligația depunerii retroactive a D394“, potrivit celor de la ANAF.



12