În anul 2008, Poliţia de Frontieră a intensificat acţiunile de prevenire şi combatere a braconajului piscicol, fiind confiscate aprox. 25 tone de peşte şi 90 kg de icre. De asemenea, au fost întocmite 1.204 dosare penale pentru săvîrşirea infracţiunii de braconaj piscicol şi au fost aplicate 1.417 de contravenţii, cu amenzi în valoare de aprox. 170.000 lei. Totodată au fost reţinute 92 ambarcaţiuni, 71.950 metri de plase monofilament, 589 metri pătraţi de năvoade, 155 metri pătraţi de voloace şi 1.081 alte unelte de pescuit. Anul trecut au fost organizate 560 de acţiuni pentru prevenirea şi combaterea braconajului piscicol în Delta Dunării, efectuîndu-se în medie două acţiuni zilnic, din care 248 de acţiuni în comun cu alte instituţii cu atribuţii în acest domeniu. Ţi în 2009, Poliţia de Frontieră va continua lupta cu braconierii care pescuiesc ilegal pe malul Dunării şi rîurilor din zona de competenţă a poliţiştilor de frontieră constănţeni şi tulceni.