25 septembrie - termen scadent

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

25 septembrie - termen scadent

Economie 07 Septembrie 2010 / 00:00 475 accesări

Data de 25 septembrie este ultima zi de depunere a mai multor formulare, informează Direcţia Generală a Finanţelor Publice (DGFP) Constanţa. Contribuabilii sunt aşteptaţi la Administraţiile Finanţelor Publice să depună formularul 100 „Declaraţie privind obligaţiile de plată la bugetul general consolidat“, pentru obligaţiile de plată cu termen lunar sau trimestrial; formularul 102 „Declaraţie privind obligaţiile de plată la bugetele asigurărilor sociale şi fondurilor speciale“, pentru obligaţiile de plată cu termen lunar sau trimestrial. De asemenea, contribuabilii trebuie să prezinte la Fisc formularul 300 „Decont de TVA“, pentru plătitorii de TVA pentru care perioada fiscală este luna sau trimestrul, şi formularul 301 „Decontul special de TVA“, până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei în care ia naştere exigibilitatea operaţiunilor. Şi persoanele fizice care îşi desfăşoară activitatea în România şi obţin venituri sub formă de salarii din străinătate, precum şi persoanele fizice române angajate ale misiunilor diplomatice şi ale posturilor consulare acreditate în România au obligaţia depunerii formularului 224. Data de 25 septembrie este ultima zi şi pentru plata obligaţiilor la bugetul general consolidat şi a TVA, pentru obligaţiile fiscale cu termen de plată lunar. Firmele care depun din proprie iniţiativă, peste termenul legal, declaraţiile fiscale sunt pasibile de amenzi cuprinse între 500 şi 750 de lei, iar cele care îşi depun declaraţiile în urma unei notificări riscă amenzi între 700 lei şi 1.000 lei.

Taguri articol


12