CFR Marfă va disponibiliza probabil 2.500 de angajaţi, a declarat premierul Victor Ponta, în ședință de Guvern, susţinând că acesta este preţul pentru faptul că Executivul a fost sabotat anul trecut în încercarea de a rezolva problemele companiei. Anul trecut, în iunie, compania GFR, controlată de omul de afaceri Gruia Stoica, a fost declarată câştigătoare în procesul de privatizare a companiei feroviare, oferind un preţ de 202 milioane euro pentru 51% din acţiuni. Tranzacţia nu a fost finalizată însă până la termenul-limită, 14 octombrie, pentru că unele bănci creditoare ale CFR Marfă nu şi-au dat acordul pentru schimbarea acţionariatului, iar Consiliul Concurenţei nu a avut timpul necesar pentru a se pronunţa asupra operaţiunii. Privatizarea CFR Marfă a reprezentat atunci un subiect de dispută între preşedintele Traian Băsescu şi premierul Victor Ponta, şeful Guvernului cerând ca vânzarea companiei să fie reavizată de Consiliul Suprem de Apărare a Ţării, condus de Băsescu, iar preşedintele cerând ca Ponta să îşi asume răspunderea pentru privatizare. În urmă cu două săptămâni, ministrul Transporturilor de atunci, Dan Şova, a anunţat că CFR Marfă va începe concedierea a peste 2.000 de oameni, din cauza situaţiei financiare nefavorabile, în lipsa acestei măsuri transportatorul feroviar riscând să rămână fără fond de salarii din august. El a precizat că numărul celor disponibilizaţi va fi mai mic de 2.500, în contextul în care aproximativ 200 au ieşit între timp la pensie, iar cei care vor pleca vor beneficia de salarii compensatorii, până la 24 de luni, banii aflându-se la Ministerul Muncii. Potrivit lui Şova, s-a încercat găsirea unor soluţii de concediere în două etape sau concedierea unui număr mai mic de persoane, însă, în urma discuţiilor cu Fondul Monetar Internaţional (FMI) şi analizei exacte a cifrelor, propunerile nu s-au putut concretiza.
NU POT ONORA CONTRACTELE Preşedintele Federaţiei Mişcare Comercial, Gheorghe Frăţică, declara în urmă cu ceva timp că activitatea CFR Marfă se va pierde dacă numărul de concedieri va depăşi 1.480 de persoane, deoarece compania nu va mai avea cu cine să ducă mai departe contractele. Potrivit bugetului de venituri şi cheltuieli pentru 2014, CFR Marfă va renunţa la 2.500 de angajaţi în acest an, estimând că în cadrul companiei vor mai rămâne 6.376 de salariaţi. Bugetul prevede cheltuieli cu plăţi compensatorii aferente disponibilizărilor de 16,8 milioane lei. Guvernul s-a angajat faţă de FMI la o restructurare agresivă a companiei CFR Marfă şi continuarea procesului de privatizare cu un investitor strategic. Compania CFR Marfă, controlată de stat prin Ministerul Transporturilor, este cel mai mare transportator feroviar de marfă din România, cu afaceri de 208 milioane de euro anul trecut.