2.500 de angajaţi ai CFR Marfă, pe drumuri

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
MT

2.500 de angajaţi ai CFR Marfă, pe drumuri

Social 05 Aprilie 2014 / 00:00 786 accesări

Aşa cum anunţa încă de anul trecut, Consiliul de Administraţie al CFR Marfă a început, la finele lunii martie, procedurile de disponibilizare a unui număr de 2.500 de salariaţi, în conformitate cu angajamentul faţă de FMI. Într-un comunicat al Ministerului Transporturilor (MT) se arată: „Ministrul Dan Şova a prezentat oficialilor faptul că în data de 28 martie 2014, conform angajamentului către FMI, Consiliul de Administraţie al CFR Marfă a demarat procedurile de disponibilizare a unui număr de 2.500 de salariaţi. De asemenea, ca măsuri pentru reducerea arieratelor, până la sfârşitul lunii martie au fost compensate creanţele CET-urilor în suma de 87,4 milioane lei, a fost casat şi valorificat materialul rulant şi ieşit din exploatare, au fost încheiate contracte noi şi au încetat prestaţiile către clienţii care au arierate la CFR Marfă. Ministrul Dan Şova a supus atenţiei reprezentanţilor organismelor financiare internaţionale faptul că, la ora actuală, CFR Marfă nu înregistrează arierate la bugetul general consolidat şi nici la furnizorii de energie“, se arată într-un comunicat al instituţiei. Guvernul s-a angajat faţă de FMI la o restructurare agresivă a companiei CFR Marfă, cel mai mare transportator feroviar de marfă din România, şi continuarea procesului de privatizare cu un investitor strategic.

Potrivit proiectului bugetului de venituri şi cheltuieli pentru 2014, cheltuielile cu plăţi compensatorii aferente disponibilizărilor sunt de 16,8 milioane lei. „În data de 18 martie 2014, CFR Călători a plătit furnizorii de energie electrică ai CNCF CFR SA, diminuându-se astfel datoria către companie. De asemenea, arieratele către CNCF CFR SA vor fi diminuate până la data de 15 aprilie, CFR Călători urmând să le plătească din cea de-a doua tranşă a împrumutului acordat prin Ordonanţa 8/2013“, a declarat Şova, citat în comunicat. Ministrul a adus în atenţie, în cadrul întâlnirii, şi situaţia restructurării CFR Călători.



12