2.500 lei pentru angajaţii care lucrează de acasă

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Sprijin acordat de guvern

2.500 lei pentru angajaţii care lucrează de acasă

Economie 10 August 2020 / 09:56 1639 accesări

Măsura adoptată de Guvern pentru a sprijini piața muncii în această perioadă are ca scop impulsionarea angajatorilor să utilizeze telemunca, în contextul în care regulile de distanțare fizică, inclusiv la locul de muncă, trebuie menținute, transmite Ministerul Muncii și Protecției Sociale, printr-un Comunicat de Presă.

În acest sens, Guvernul a prevăzut acordarea, o singură dată, a unei sume de 2.500 lei pentru angajații care au lucrat în regim de telemuncă în perioada stării de urgență sau de alertă pentru cel puțin 15 zile, pentru achiziționarea de pachete de bunuri și servicii tehnologice necesare desfășurării activității în regim de telemuncă.

Această măsură se adresează angajatorilor care au statutul de întreprinderi mici și mijlocii și care au făcut dovada utilizării telemuncii în perioada stării de urgență. Banii se acordă prin Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă din bugetul asigurărilor pentru șomaj, din subvenții de la bugetul de stat, în limita bugetului alocat, până la 31 decembrie 2020.

Măsurile adoptate nu se aplică instituţiilor publice, angajatorilor care la data solicitării se află în faliment, dizolvare, lichidare sau care au activităţile suspendate și nici angajatorilor care sunt înregistrați în jurisdicții necooperante în scopuri fiscale.



12