25,7% dintre elevi au promovat Bacalaureatul 2

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Dupa solutionarea contestatiilor

25,7% dintre elevi au promovat Bacalaureatul 2

Educație 01 Septembrie 2016 / 20:50 851 accesări

Rezultatele finale înregistrate în sesiunea august-septembrie a examenului naţional de Bacalaureat 2016, după soluţionarea contestaţiilor, indică o rată de promovare de 25,7%, în creştere cu 1,7% faţă de rata de promovare generată de rezultatele iniţiale (24%).

Prin urmare, numărul total de candidaţi care au promovat examenulul de Bacalaureat în sesiunea august-septembrie 2016 este de 8.898, cu 608 mai mulţi faţă de numărul înregistrat după prima afişare a rezultatelor (8.290). În funcţie de anul şcolar în care au finalizat studiile liceale, 6.601 de candidaţi promovaţi (în creştere de la 6.156) provin din promoţia 2015-2016 (28,6%, rată de reuşită din totalul celor prezenţi), iar 2.297 de candidaţi promovaţi (în creştere de la 2.134) provin din promoţiile anterioare (20%, rată de reuşită).

Au fost depuse 11.118 contestaţii: la proba E)a) – 3.792 de contestaţii, la proba E)b) – 125 de contestaţii, la proba E)c) – 3.141 de contestaţii, la proba E)d) – 1.583 de contestaţii. În medie, rata de admitere a contestaţiilor la cele patru probe este de 41%.

Din totalul celor 42.297 de candidaţi înscrişi, s-au prezentat 34.579 de candidaţi (23.100 din promoţia 2015-2016 şi 11.479 din promoţiile anterioare). Au absentat 7.718 de candidaţi, în timp ce 25.589 de candidaţi au fost declaraţi respinşi (16.459 din promoţia curentă şi alţi 9.130 din promoţiile anterioare). Au fost eliminaţi pentru fraudă sau tentativă de fraudă 92 de candidaţi. Aceştia nu se vor putea înscrie la următoarele două sesiuni ale Bacalaureatului. Nu s-a înregistrat nicio medie de 10.

După soluţionarea contestaţiilor s-au consemnat rate de promovare peste 35% în judeţele Alba (36,89%) şi Caraş-Severin (35,60%). Judeţele cu o rată de reuşită sub 20% sunt Ilfov (14,14%), Gorj (16,74%), Giurgiu (17,74%). În Capitală, rata finală de promovare este de 21,94%.

La Constanţa, rata de promovare dupa contestaţii a crescut la 26%, de la 25,13%

Taguri articol


12