Lipsa de seriozitate a armatorilor continuă să facă victime în rândul navigatorilor români, care se trezesc abandonaţi în diverse porturi, fără bani. Cel mai recent caz este al echipajului de pe nava tip RO-RO „Olympus” (din care fac parte şi navigatori români), sub pavilion britanic, reţinută de peste două luni în portul egiptean Adabiya. Pentru că nu au mai fost plătiţi de aproape patru luni, echipajul (format din 26 de români şi 6 georgieni) a luat legătura cu preşedintele Sindicatului Liber al Navigatorilor (SLN), Adrian Mihălcioiu, pentru a-i ajuta să-şi recupereze banii. „Nava este de două luni în rada exterioară a portului Adabiya, fiind reţinută de autorităţi, iniţial pentru probleme tehnice, dar pe parcurs s-au adăugat datoriile pentru staţionare şi neplata salariilor către echipaj”, a spus liderul SLN. El a adăugat că situaţia navigatorilor este sumbră, mâncarea, apa şi medicamentele ajungându-le doar pentru câteva zile. Mai mult, din cauza lipsei banilor, gunoiul nu a mai putut fi dus de pe navă, punând în pericol sănătatea marinarilor. „Am sesizat situaţia de la bordul navei reprezentantului Federaţiei Internaţionale a Transportatorilor din Egipt şi acesta va interveni pentru soluţionarea problemei”, a declarat Mihălcioiu. Armatorul, compania elenă Mel Lines, din Lesbos, a promis încă de acum două săptămâni că va plăti salariile, dar nu a întreprins niciun demers în acest sens. Marinarii nu pot părăsi nava pentru că se află ancorată în radă şi nu au bani ca să achite cheltuielile de transport până în port.