Unul dintre cele mai importante proiecte ale administraţiei locale din comuna Crucea a ajuns la final. Aprox. 2,5 milioane de euro au ajuns în comuna constănţeană prin Măsura 3.2.2. a Programului Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR). Cu banii europeni ce au fost atraşi la Crucea au fost asfaltaţi 12 km de drum din satele Crucea şi Stupina (în Crucea 100% şi în Stupina 50%), a fost construit un cămin de bătrâni în satul Stupina şi a fost dotat cu aparatură de sonorizare căminul cultural din aceeaşi localitate. De ce este proiectul atât de important pentru administraţia locală dar şi pentru comunitatea din Crucea? Pe de o parte, pentru că după implementarea proiectului localnicii nu mai sunt nevoiţi să meargă prin noroaie pentru a ajunge „la şosea“. Pe de altă parte, pentru că aici a fost construit singurul azil de bătrâni din zonă.
APROAPE GATA 26 de vârstnici care nu se mai pot îngriji şi care nu mai au nici copii care să le poarte de grijă vor fi cazaţi în noul cămin unde vor avea parte de toate condiţiile necesare unui trai decent. Vor avea condiţii de cazare comparabile cu ale unui hotel de patru stele. În plus, personalul medical angajat se va preocupa de sănătatea lor. Concret, clădirea are 13 camere cu câte două paturi (iar fiecare cameră are baie proprie), sală de mese, bucătărie, sală de recreere, cabinet medical dotat cu aparatură nouă şi sală de tratamente. „Căminul a fost construit, l-am şi dotat de curând, iar acum facem demersurile pentru a obţine autorizaţia de funcţionare“, a declarat primarul comunei Crucea, Gheorghe Frigioi, care a mai spus că în cămin vor putea fi cazaţi bătrâni din comună, dar şi din localităţile învecinate. „Este singurul azil din zonă şi cred că vom avea cereri. Deocamdată vrem să vedem câte dintre persoanele din Crucea se încadrează pentru a beneficia de serviciile unui astfel de loc“, a mai spus primarul. Frigioi a adăugat că personalul va fi selectat, de asemenea, din zonă.