Astăzi este Ziua Drapelului Naţional al României, prilej cu care în întreaga ţară vor fi organizate ceremonii militar-religioase. Ziua Drapelului Național este marcată de autoritățile publice și de celelalte instituții ale statului prin organizarea unor programe și manifestări educative cu caracter evocator sau științific, consacrate istoriei patriei, precum și prin ceremonii militare specifice organizate în cadrul unităților Ministerului Apărării Naționale și ale Ministerului de Interne. Parlamentul României se întrunește în ședință comună și sunt organizate ceremonii publice de înălțare a Drapelului Național în Capitală și în toate municipiile reședință de județ. Constituția României din 1991 prevede că drapelul tricolor este un simbol național alături de stemă, sigiliu și imn. Cel mai mare drapel al României, care a constituit un nou record mondial, a fost desfășurat, la 27 mai 2013, pe aerodromul Clinceni. Drapelul, cântărind aproximativ 5.000 kg, a avut dimensiunile de 349,425 x 226,917 m, rezultând o suprafață declarată de 79 290,39 mp.