Ziua Drapelului Naţional a fost proclamată prin Legea nr. 96/1998 şi se sărbătoreşte în fiecare an, la data de 26 iunie. Reunirea celor trei culori - roşu, galben şi albastru - pe stindardul naţional are adînci semnificaţii istorice. Introducerea roşului, galbenului şi albastrului pe drapelul românesc s-a înfăptuit la 14 octombrie 1834, cu aprobarea Înaltei Porţi, de către Alexandru Dimitrie Ghica (1834 - 1842), domnitorul Ţării Româneşti. La cererea lui Ghica, sultanul Imperiului Otoman a încuviinţat înfăţişarea steagurilor pentru navele comerciale româneşti şi unităţile oştirii de uscat. Pentru corăbiile negustoreşti se prevedea un “steag cu faţa galbenă şi roşie, avînd pe el stele şi la mijloc pasăre albastră cu cap”, iar pentru armată, “steag cu faţa roşie, albastră şi galbenă, avînd şi acesta stele şi pasăre cu cap în mijloc”. Drapelele cu care au fost înzestrate unităţile militare muntene în toamna anului 1834, primele din istoria armatei româneşti moderne, erau tricolore, avînd benzile dispuse orizontal, “roşu deasupra, galben la mijloc şi albastru jos. În mijlocul cîmpului pînzei, pe un scut alb, se afla o acvilă cu zborul luat, încoronată princiar şi cruciată cu aur”. În 1848, în toiul revoluţiei, însă, tricolorul a devenit în Ţara Românească însemnul naţional, principalul element constitutiv al drapelului de stat. Guvernul revoluţionar, prin decretul nr. 1, din 14 iunie 1848, a hotărît ca drapelul ţării să aibă “trei culori: albastru, galben şi roşu”, iar pe pînză să fie înscrise cuvintele “Dreptate, Frăţie”. O lună mai tîrziu, “văzând cu nu s-a înţeles încă cum trebuie făcute stindardele naţionale”, decretul guvernamental nr. 252, din 13 iulie 1848, preciza, din nou, că “stindardele vor fi tricolore. Culorile sînt: albastru închis, galben deschis şi roşu carmin”, ele fiind dispuse vertical şi arînjate în ordinea următoare: “lîngă lemn vine albastru, apoi galben şi apoi roşu”. Înlăturat odată cu intervenţia străină din toamna anului 1848, tricolorul este reintrodus ca drapel naţional la 1 septembrie 1863, de către Alexandru Ioan Cuza. El avea, însă, culorile dispuse orizontal - roşu, galben, albastru - şi s-a menţinut în această alcătuire pînă în 1867 cînd, punîndu-se din nou problema însemnului nostru naţional, comisia însărcinată cu stabilirea drapelului ţării şi-a însuşit propunerea lui N. Golescu, fostul paşoptist, ca aceste culori să fie aşezate cum era la 1848” adică, vertical, în ordinea albastru, galben, roşu, care s-a păstrat pînă azi. Referindu-se la originea şi semnificaţia drapelului de stat, Mihail Kogălniceanu spunea, în şedinţa parlamentului din 26 martie 1867: “Drapelul tricolor nu este drapelul Unirii Principatelor. El este însuşi drapelul neamului nostru, din toate ţările locuite de români”. În cartea istoricului german J. F. Neigebaur, consacrată Transilvaniei şi publicată la Braşov, în 1851, se menţionează faptul că cele trei culori ale drapelului românesc sînt o moştenire de pe timpul Daciei Traiane.

Astăzi, cu ocazia Zilei Drapelului Naţional, pe platoul din faţa Prefecturii se organizează ceremonialul înălţării drapelului, ce va fi urmat de defilarea gărzii de onoare.