27 de jurnalişti, supravegheaţi de SRI

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

27 de jurnalişti, supravegheaţi de SRI

Eveniment 22 Octombrie 2010 / 00:00 629 accesări

Sorin Roşca Stănescu a transmis o scrisoare preşedintelui Traian Băsescu, în care susţine că este “supus abuziv unei supravegheri”, alături de alţi 26 de jurnalişti, la care participă “lucrători din mai multe compartimente ale Serviciului Român de Informaţii”. În scrisoare, Roşca Stănescu susţine că este “unul dintre cei 27 de ziarişti din România împotriva cărora a fost declanşată o vastă operaţiune de supraveghere, la care participă lucrători din mai multe compartimente ale SRI, precum şi specialişti ai SPP”. Stănescu susţine că deţine informaţii conform cărora “interceptări şi chiar imagini” din viaţa sa privată, din contactele pe care le are cu colegi jurnalişti ori cu oameni politici “urmează să fie aruncate în curând pe piaţă”. Conform acestuia, motivul este că va lansa “un proiect media de amploare”, fapt ce îi “îngrijorează” pe politicienii grupaţi în jurul lui Traian Băsescu. El precizează că în niciunul din cele 27 de cazuri nu există un dosar de cercetare penală în curs, iar ziariştii aparţin “unor instituţii de presă dintre cele mai diferite sau sunt pur şi simplu freelanceri”. În schimb, Roşca Stănescu susţine că aceştia “sunt cunoscuţi pentru modul critic în care s-au pronunţat împotriva unor acte şi fapte ale politicienilor aflaţi la putere”. De asemenea, ziaristul aminteşte şi despre Strategia de Siguranţă Naţională, “care ar urma să fie votat în for legislativ după ce, în prealabil, a primit avizul favorabil al Comisiei de Apărare. Acest document îşi urmează cursul, în ciuda faptului că el consacră principiul conform căruia presa reprezintă un pericol pentru Siguranţa naţională şi că, în acest sens, au existat numeroase proteste în plan intern şi extern”. Nu cred că miră pe nimeni că marele regizor al sentimentelor lacrimogene, atunci când situaţia o cere, supraveghează jurnaliştii. Doar se ştie ce “mult” îi plac ziariştii. Scrisoarea este adresată şi procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Laura Codruţa Kovesi, directorului Serviciului Român de Informaţii (SRI), George Cristian Maior, directorului Serviciului de Protecţie şi Pază (SPP), Lucian-Silvian Pahonţu şi consilierului în probleme de siguranţă naţională al preşedintelui, Iulian Fota. Totodată, jurnalistul solicită “sesizarea şi informarea” preşedintelui Parlamentului European (PE), Jerzy Buzek, şefului Grupului Verzilor - Alianţa Liber - Europeană din PE, Daniel Cohn-Bendit, şefului Grupului parlamentar Social Democrat al PE, Martin Schulz, şefului Grupului parlamentar Liberal al PE, Guy Verhofstadt, José Manuel Barroso, preşedintele Comisiei Europene, şi Aidan White, preşedintele Federaţiei Internaţionale a Jurnaliştilor.



12