@ 1988 - S-a născut, la Philadelphia, canotorul nord-american Paul COSTELLO, triplu campion olimpic în proba de schif două vîsle, la ediţiile de la Anvers - 1920, Paris - 1924 (ambele împreună cu John Kelly senior) şi Amsterdam - 1928 (cu Charles MacIlvaine). Fiul său, Bernard, a fost medaliat cu argint, în aceeaşi probă, la Melbourne - 1956. A încetat din viaţă la 17 aprilie 1986. Se mai vehiculează ca an de naştere 1894.
@ 1934 - S-a născut, la Kerson (Ukraina, fosta URSS), gimnasta Larisa LATÎNINA, deţinătoarea celui mai bogat palmares olimpic din istorie: 18 medalii (9 de aur, 5 de argint, 4 de bronz)! Medaliile au fost obţinute la JO de la Melbourne - 1956, Roma - 1960 şi Tokyo - 1964. Bilanţ la Campionatele Mondiale: 8 - 5 - 1. La Roma a concurat după ce devenise mama unei fetiţe, devenită, ulterior, ceea ce-şi dorea Latînina în copilărie: balerină! După abandonarea activităţii sportive, a devenit antrenoarea lotului URSS (1967-1977) şi a scris cărţi despre gimnastică. În 1989 a fost premiată de CIO cu Ordinul Olimpic de Argint. O alee din Satul Olimpic din Sydney (2000) a primit numele celebrei gimnaste. În prezent, locuieşte cu cel de-al treilea ei soţ, fostul ciclist Iuri Feldman, într-o casă ţărănească în Kolianino (lîngă Moscova).
@ 1956 - S-a născut, la Hudeşti (Botoşani), atleta Doina MELINTE, medaliată cu aur (800 m) şi argint (1.500 metri) la JO de la Los Angeles - 1984. A fost de cinci ori campioană europeană la 800 şi 1.500 m (1982, 1985, 1988, 1989 şi 1990) şi dublă campioană mondială în sală (1987 şi 1989). La 9 februarie 1990 a stabilit recorduri mondiale indoor la 1.500 m (4:00,27) şi o milă (4:17,13). După retragere (1994), a devenit membră a Parlamentului României. Înălţime: 1,72 m; greutate: 61 kg.
@ 1963 - S-a născut, la Decin (Cehoslovacia), dar a emigrat ulterior în SUA, Dana CHLADEK, medaliată cu argint şi bronz în proba de slalom nautic la JO de la Barcelona - 1992 şi Atlanta - 1996. Căsătorită cu un alt slalomist, francezul Thierry Humeau, şi mamă a unei fetiţe născută în 1993. Înălţime: 1,68 m; greutate: 63 kg.
@ 1981 - Hocheistul Wayne GRETZKY devine cel mai rapid marcator cu 100 goluri în NHL (i-au trebuit pentru aceasta 38 meciuri).