2,8 ani de închisoare cu suspendare pentru unul dintre angajații Black Cube

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Condamnare definitivă

2,8 ani de închisoare cu suspendare pentru unul dintre angajații Black Cube

Justiție 26 Ianuarie 2017 / 11:30 589 accesări

Weiner Ron, unul dintre angajații Black Cube, acuzat de încercări de intimidare la adresa Laurei Codruța Kovesi, a fost condamnat definitiv de Curtea de Apel București la doi ani și opt luni de închisoare cu suspendare.

"În baza art.38 Cod penal , art. 39 alin 1 litera b Cod penal, art. 45 alin. 1 Cod penal aplică inculpatului Weiner Ron pedeapsa cea mai grea de 1 an închisoare la care se adaugă un spor (obligatoriu) de o treime din totalul celorlalte pedepse (1 an şi 8 luni închisoare) , stabilind pedeapsa rezultantă de 2 ani şi 8 luni închisoare şi 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii exercitării dreptului prevăzut de art. 66 alin. 1 lit. n Cod penal şi anume dreptul de a comunica cu victimele (persoanele vătămate Eduard Kovesi, Liliana Sabău şi Fusea Sorin) sau cu membri de familie ai acestora ori de a se apropia de acestea. În baza art. 91 Cod penal dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe o durată de 3 ani ce constituie termen de supraveghere, conform art. 92 Cod penal", se arată în decizia Curții de Apel București.

Pe durata termenului de supraveghere Weiner Ron trebuie să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Bucureşti, să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa, să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte cinci zile, să comunice schimbarea locului de muncă, să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă și să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de către Serviciul de Probaţiune Bucureşti sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate.

Al doilea israelian cercetat în legătură cu aceleași fapte, David Geclowicz, a fost condamnat de Tribunalul București la doi ani de închisoare cu suspendare pe 16 noiembrie.



12