28 iunie, termenul limită pentru depunerea cererii de acord pentru finanţarea motorinei

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

28 iunie, termenul limită pentru depunerea cererii de acord pentru finanţarea motorinei

Social 23 Iunie 2010 / 00:00 298 accesări

Producătorii agricoli riscă să nu beneficieze de acciza redusă pentru motorina utilizată în agricultură dacă nu depun, până la data de 28 iunie 2010, cererea de acord prealabil pentru finanţarea prin rambursare, arată Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA). Producătorii agricoli trebuie să depună cererea de acord prealabil la Centrele Judeţene APIA până la termenul menţionat. Prin această cerere, beneficiarii estimează cantitatea de motorină care va fi consumată în 2010 şi pentru care pot solicita trimestrial ajutorul de stat. Până în prezent, au fost depuse 4.935 cereri de acord prealabil pentru finanţarea prin rambursare. După obţinerea acordului prealabil, emis de către APIA în limita plafonului prevăzut de HG 408/2010, beneficiarii trebuie să depună la Centrele Judeţene APIA o cerere trimestrială pentru ajutorul de stat prin rambursare a diferenţei de acciză. Potrivit HG 408/2010, pentru motorina utilizată la efectuarea lucărilor mecanice în agricultură se stabileşte o acciză redusă de 21 euro/ 1000 litri. Diferenţa dintre acciza standard şi cea redusă se acordă ca ajutor de stat sub forma de rambursare.



Ştiri recomandate

12