28 noiembrie - grevă generală în Sănătate!

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Ministerul îi aşteaptă la dialog Federaţia “Sanitas” a decis

28 noiembrie - grevă generală în Sănătate!

Sănătate 15 Noiembrie 2013 / 00:00 489 accesări

Angajaţii din sistemul sanitar vor declanşa, din 25 noiembrie, greva de avertisment, iar din 28 noiembrie - greva generală pe termen nelimitat, a anunţat, ieri, vicepreşedintele Federaţiei “Sanitas”, Marius Sepi, precizând că aceştia vor cere şi demisia ministrului Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, pentru că nu s-a rezolvat niciuna dintre solicitările lor. Potrivit lui Sepi, protestele sunt susţinute şi de către organizaţiile profesionale ale medicilor. El a precizat că angajaţii din sistemul sanitar sunt deschişi la orice negociere care ar duce la rezolvarea problemelor ridicate în ultima perioadă. Federaţia Sindicatelor Medicilor “Dr. Ioan Cantacuzino” a recomandat tuturor doctorilor din sistemul public să-şi dea acordul pentru participarea la greva de avertisment şi la greva generală organizate în noiembrie de Federaţia “Sanitas”. Preşedintele Federaţiei Sindicatelor Medicilor “Dr. Ioan Cantacuzino”, dr. Florin Chirculescu, susţine că “guvernanţii au răspuns la demersurile lor prin tăcere”, motiv pentru care soluţia rămasă este greva.

APEL AL MINISTERULUI SĂNĂTĂŢII Pe de altă parte, Ministerul Sănătăţii (MS) face un apel către profesioniştii din sistemul sanitar să dea dovadă de responsabilitate faţă de pacienţi şi să nu afecteze, prin acţiunile lor, buna funcţionare a sistemului sanitar. “Este regretabil faptul că reprezentanţii Coaliţiei Profesioniştilor din Sănătate au ales să declanşeze o grevă generală într-un moment în care părţile se află în negociere pentru soluţionarea problemelor stringente din sistemul sanitar.

MS doreşte să îşi exprime, în continuare, disponibilitatea la dialog cu reprezentanţii Coaliţiei Profesioniştilor din Sănătate, considerând că problemele sistemului sanitar pot fi rezolvate doar prin colaborare şi încredere reciprocă”, se arată într-un comunicat al MS. Oficialii ministerului de resort fac precizarea că în decursul ultimelor luni, în care s-au purtat numeroase discuţii cu Coaliţia Profesioniştilor din Sănătate, cea mai mare parte a revendicărilor acestora şi-au găsit soluţionarea, amintind, în acest sens, majorarea veniturilor rezidenţilor prin acordarea unei burse, constituirea grupurilor de lucru pentru salarizarea personalului medical, dar şi probleme de natură organizatorică şi funcţională ale sistemului sanitar. Nu în ultimul rând, MS doreşte să reamintească faptul că actualul Guvern şi-a propus ca obiectiv şi a reuşit să reîntregească salariile din sistemul sanitar, după ce, în 2010, Guvernul de la acea dată le-a redus într-un mod nedrept şi de natură să afecteze grav buna funcţionare a sistemului sanitar.

ALOCAREA UNUI PROCENT DE 6% DIN PIB REPREZINTĂ UN OBIECTIV POLITIC PÂNĂ ÎN 2016, ASUMAT PRIN PROGRAMUL DE GUVERNARE USL.

AŞTEPTAŢI LA CONTINUAREA DIALOGULUI Ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, împreună cu ministrul delegat pentru Dialog Social, Doina Pană, invită reprezentanţii Coaliţiei Profesioniştilor din Sănătate, în 20 noiembrie 2013, la sediul MS, în vederea continuării dialogului social, având în vedere prevederile legale referitoare la conflictele de muncă, dar şi continuarea demersurilor de identificare a soluţiilor care să îmbunătăţească activitatea sistemului sanitar şi a personalului medical. “Îmi exprim convingerea că înţelepciunea trebuie să pună în faţă interesul fundamental al cetăţeanului, că dialogul va ajuta la clarificarea poziţiilor şi la înţelegerea cu bună credinţă a realităţilor care ne determină să acţionăm într-un anume mod”, a declarat ministrul Sănătăţii.

CMR NU ARE DREPTUL LA ACTIVITĂŢI SINDICALE Colegiul Medicilor din România (CMR), ca organizaţie profesională, nu are dreptul la activităţi sindicale şi patronale. De aceea, CMR nu poate fi organizator al unei greve generale. „În acelaşi timp, ca reprezentant legal şi legitim al corpului medical, Adunarea Generală a CMR, desfăşurată în 1 noiembrie 2013, recomandă fiecărui medic să susţină, prin toate mijloacele, organizaţiile sindicale care vor demara un asemenea demers. În acest moment, aliaţii noştri din Coaliţia Profesioniştilor din Sistemul de Sănătate - Federaţia „Sanitas”, care au susţinut necondiţionat revendicările medicilor, au hotărât declanşarea grevei generale. Medicii, indiferent dacă sunt sau nu membri în „Sanitas”, nu trebuie să îi lase singuri în această luptă”, a explicat preşedintele CMR, prof. univ. dr. Vasile Astărăstoae.

Ce cer sindicaliştii

Angajaţii din Sănătate cer alocarea a minimum 6% din PIB, o legislaţie care să garanteze independenţa profesională a celor care lucrează în sistemul public şi privat, o lege a salarizării specifică sistemului de sănătate, apărarea demnităţii şi renunţarea la denigrarea profesioniştilor de către autorităţi, organizarea unităţilor medicale cu paturi în sistem public pentru asigurarea unor servicii prompte şi de calitate pentru pacienţi, precum şi consultarea reală a Coaliţiei Profesioniştilor din Sănătate cu privire la orice măsură ce poate afecta funcţionarea sistemului de sănătate.

Bugetul va creşte substanţial

Bugetul stabilit de Guvern pentru Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS) în 2014, de 22,590 miliarde lei, reprezintă o creştere substanţială faţă de 2013 şi va asigura funcţionarea în parametri normali a sistemului de asigurări de sănătate, susţin reprezentanţii instituţiei, într-un comunicat. “Aducerea la zi a plăţilor la medicamentele din farmacii şi din programe reprezintă una dintre cele mai mari realizări din acest an ale CNAS şi ale Guvernului, fiind un imens pas înainte comparativ cu situaţia anilor 2009, 2010 şi 2011”, se arată în comunicat. Cele mai importante creşteri bugetare pentru 2014, în comparaţie cu 2013, se regăsesc la capitolul servicii paraclinice - unde se va înregistra o creştere de la 376,581 milioane lei (2013) la 750 milioane lei (2014), în acest fel asiguraţii urmând a avea posibilitatea să îşi facă analizele gratuit pe tot parcursul unei luni, fără a mai exista riscul de a se epuiza plafonul în prima jumătate a lunii. Alte capitole unde alocaţia bugetară va fi mai mare sunt cel privind spitalele - de la 7,693 miliarde lei (2013) la 8,297 miliarde lei ( 2014); capitolul asistenţă medicală primară (medici de familie) - unde va creşte bugetul de la 1,326 miliarde lei (2013) lei la 1,484 miliarde lei (2014); capitolul îngrijiri la domiciliu - de la 46,263 milioane lei (2013) la 62,126 milioane lei (2014); stomatologie - de la 13,288 milioane lei (2013) la 60 milioane lei (2014). Va mai creşte bugetul şi pe capitolul Specialităţi clinice - de la 585 milioane lei (2013) la 647,768 milioane lei (2014).

De la Guvern

Premierul Victor Ponta a declarat că înţelege preocuparea personalului medical, dar că discuţiile trebuie bazate pe cifre care indică mai mulţi bani pentru Sănătate anul viitor. “Nu sunt de acord ca o bătălie sindicală să se facă cu peretele, adică Guvernul. Să fie foarte clar: sunt mai mulţi bani în 2014 decât în 2013. În rest, că se bat şefii de sindicat între ei, care e mai vocal, e dreptul lor, îl respect, dar vreau să ne bazăm pe cifre serioase”, a spus Ponta în şedinţa de Guvern. El a cerut ministrului Sănătăţii şi ministrului delegat pentru Dialog Social ca, eventual împreună cu ministrul de Finanţe, să discute cu prezentanţii medicilor şi ai personalului din Sănătate despre revendicările acestora.



12