Prim-vicepreşedintele sindicatului “Sanitas”, Marius Sepi, a declarat ieri seară, la un post TV, că toate cadrele medicale vor intra în grevă generală pe data de 28 noiembrie. “Reprezentăm cinci mii de medici, am pus umărul inclusiv pentru medicii rezidenţi. Trebuie să rezolvăm problema tuturor medicilor”, a spus Sepi. “Sanitas” a solicitat autorităţilor creşterea veniturilor pentru întreg personalul din Sănătate în 2014, deoarece, în urma majorării salariului minim, ar putea apărea situaţii în care salariul unei asistente medicale să fie mai mic decât cel al femeii de serviciu, a declarat Sepi, după întâlnirea avută cu ministrul delegat pentru Buget, Liviu Voinea, şi cu secretarul de Stat în Ministerul Finanţelor Publice, Gheorghe Gherghina. “Din bugetul alocat Sănătăţii pentru 2014, în valoare de 28 de miliarde de lei, se poate asigura creşterea veniturilor pentru întreg personalul din acest domeniu. Printr-un control eficient al cheltuielilor, se poate asigura creşterea salariilor cu minimum 10% pentru cei care nu beneficiază de majorarea salariului minim şi care nu intră nici în categoria medicilor rezidenţi”, a afirmat Sepi.