Conform noii Metodologii elaborate de Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului (MECT) şi publicate pe site-ul instituţiei, elevii care vor fi surprinşi avînd asupra lor materiale care ar putea fi folosite pentru copiat sau mijloace de comunicare cu exteriorul, cei surprinşi copiind în timpul desfăşurării tezelor sau comiţînd alte fapte menite să le favorizeze rezolvarea subiectelor, primesc nota 1 la teza respectivă. Elevii care, în perioada de analiză a tezelor, modifică sau completează conţinutul acestora, primesc nota 1 la teza respectivă, iar nota la purtare se scade cu trei puncte. Cadrele didactice care, în perioada de teze, furnizează răspunsuri, falsifică lucrări, manifestă neglijenţă în îndeplinirea atribuţiilor ce le revin sau săvîrşesc orice alte fapte care împiedică desfăşurarea în condiţii normale a tezelor şi aduc prejudicii imaginii învăţămîntului sînt sancţionate disciplinar conform Statutului personalului didactic. După caz, se procedează şi la sesizarea organelor de urmărire penală. Pentru a se preîntîmpina eventuala dare/luare de şpagă, cadrele didactice care participă la activitatea comisiilor nominalizate în prezenta metodologie beneficiază de plată pentru activitatea desfăşurată. Comisiile din centrele de evaluare şi cele din centrul de contestaţii asigură o sesiune de instruire pentru evaluatori, pentru fiecare disciplină la care se organizează teze, cu scopul de a diminua diferenţele dintre evaluatori în aplicarea baremului de evaluare şi de notare. MECT sau comisiile judeţene decid, în perioada de evaluare a tezelor sau ulterior, reevaluarea prin sondaj a unui număr de teze, urmărindu-se astfel corectitudinea respectării baremelor de evaluare şi notare. Primul semnal în privinţa necesităţii existenţei unei astfel de reevaluări a avut loc în anul şcolar care s-a încheiat, cînd procentele de promovabilitate la Testele Naţionale au fost foarte mari, Constanţa fiind în top cu aproape 97%.
Pentru elevii care s-au aflat în imposibilitatea de a susţine teza cu subiect unic la data stabilită de Metodologie şi care îşi pot motiva temeinic absenţa, există perioadele speciale de teze prevăzute prin calendar. Pentru semestrul I, elevii pot susţine teza în perioada specială din luna februarie sau în cea din lunile mai - iunie, iar pentru semestrul al II-lea, elevii se pot pregăti pentru perioada specială din lunile mai - iunie.