3 septembrie

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Calendar sportiv

3 septembrie

Sport 02 Septembrie 2006 / 00:00 795 accesări

@ 1922 - A fost inaugurată, în prezenţa a 100.000 de spectatori, pista de Formula 1 de la Monza (Italia).

@ 1928 - S-a născut, la Bucureşti, antrenorul de handbal Constantin "Pilică" POPESCU, co-autor la cele trei titluri mondiale feminine cucerite de România (1956, 1960, 1962). A mai cucerit Cupa Campionilor Europeni (cu Ştiinţa Bucureşti), Cupa IHF cu Chimistul Rm. Vîlcea, City Cup cu Rapid Bucureşti şi medalia de argint la CM în 1973. Continuă să activeze şi azi, în cadrul echipei feminine Rapid Bucureşti!

@ 1948 - S-a inaugurat, la Bucureşti, Stadionul "Republicii", la acea oră cel mai mare şi mai modern din ţară (28.026 locuri).

@ 1948 - S-a născut, la Canton ( Ohio - SUA), boxerul Ronald HARRIS, campion olimpic la categoria 60 kg, la Ciudad de Mexico-1968, după ce obţinuse bronz, la aceeaşi categorie, cu patru ani înainte, la Tokyo. Trece la profesionism şi ajunge în două rînduri, şalanger la titlul mondial al categoriei mijlocii, dar nu devine campion al lumii.

@ 1954 - S-a născut, la Constanţa, fotbalistul şi antrenorul Ion MOLDOVAN. A jucat la: Farul (1971-1976), Dinamo Bucureşti (1976-1979), din nou Farul (1980-1985), Victoria (1985-1986), Flacăra Moreni (1986). În prima divizie: 158 meciuri/15 goluri. Antrenor la Rîmnicu Sărat, Oţelul, FC Argeş, naţionala de tineret, Dinamo, All-Ittihad Tripoli (Libia), naţionala Libiei, Poli Iaşi etc. În prezent, la Ceahlăul Piatra Neamţ.

@ 1972 - La Constanţa, în cadrul triunghiularului atletic Finlanda - România - Suedia, Argentina MENIS stabileşte un nou record mondial la aruncarea discului: 67,32 metri.



12