30 de ani, puşcaşii marini au băut apă contaminată în North Carolina

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

30 de ani, puşcaşii marini au băut apă contaminată în North Carolina

Monden 14 Iunie 2007 / 00:00 671 accesări

Circa 75.000 de persoane au băut apă probabil contaminată cu un solvent, la baza puşcaşilor marini din Camp Lejeune din North Carolina, a informat Centrul american pentru prevenirea şi controlarea bolilor (CDC). Contaminarea dura de 30 de ani, punîndu-i-se capăt de abia cînd puţurile afectate au fost închise. Puşcaşii marini şi familiile lor au băut apa contaminată timp de circa doi ani, cît aveau de stat la bază, potrivit CDC. Apa a fost poluată cu tetracloroetilenă, cunoscută şi sub denumirea PCE, un solvent pentru curăţătorii, care poate duce la apariţia cancerului, a spus CDC. “Departamentul pentru Sănătate şi Servicii a ajuns la concluzia că PCE ar putea fi cancerigen, însă efectele expunerii consumatorilor la apa de băut contaminată cu PCE nu sînt cunoscute. Totuşi, doar expunerea la PCE nu înseamnă că o persoană va suferi efecte adverse asupra sănătăţii”, a spus CDC.

Regiunea afectată este zona rezidenţială Tarawa Terrace, iar contaminarea a durat din noiembrie 1957 pînă în februarie 1987, potrivit agenţiei. O curăţătorie din afara bazei a deversat substanţa în fosele septice din apropierea puţului pentru zona locuibilă. Concentrarea maximă de PCE a apei din Tarawa Terrace a fost estimată la 200 micrograme per litru. Agenţia pentru Protecţia Mediului EPA a stabilit un nivel maxim de contaminare de 5 micrograme pe litru, la acea vreme. Nivele ridicate de plumb au fost găsite în apa de la Camp Lejeune în 1994, iar pesticide au fost găsite în pămînt. Alte potenţiale substanţe chimice au fost găsite în apa din alte regiuni din jurul bazei.

Experţii toxicologici guvernamentali au studiat sănătatea copiilor născuţi din 1968 pînă în 1985. PCE este o substanţă volatilă organică. Unele substanţe din această clasă au fost asociate cu malformaţii la naştere şi cancere apărute în perioada copilăriei. CDC i-a încurajat pe cei care este posibil să fi fost contaminaţi să-şi facă analizele. Anul trecut, o echipă de la Columbia University din New York a găsit dovezi ale faptului că PCE ar putea fi un element în apariţia schizofreniei.

Taguri articol


12