30 de români din Siria, aşteptaţi la Bucureşti

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Înapoi acasă

30 de români din Siria, aşteptaţi la Bucureşti

Externe 27 Iulie 2012 / 00:00 403 accesări

Un grup de 30 de cetăţeni români a părăsit Siria, ieri seară, fiind aşteptat la Bucureşti, la ora 2.15 a.m, cu zborul RB465 Syrian Arab Airlines, evacuarea acestui grup de români realizându-se cu sprijinul ambasadei României la Damasc. ”Ambasada României la Damasc a primit apeluri telefonice din partea mai multor cetăţeni români din localităţile Alep, Homs, Idleb şi Hama, care au solicitat sprijin pentru a părăsi Siria. Ambasada României le-a comunicat că transmiterea documentelor de călătorie şi a biletelor de avion prezintă riscuri de securitate, precizându-se că misiunea diplomatică a României la Damasc nu are posibilitatea de a asigura asistenţă consulară în afara capitalei”, informează MAE. Un comunicat MAE reiterează disponibilitatea de a acorda sprijin cetăţenilor români aflaţi în Siria, cu luarea în calcul a situaţiei de securitate, astfel încât siguranţa acestora să nu fie pusă în pericol.

LUPTE DECISIVE Armata siriană şi rebelii îşi îndreptau, miercuri, trupele spre Alep, al doilea oraş ca mărime din Siria, unde probabil va avea loc lupta decisivă între opozanţi şi regim. Secretarul general al ONU, Ban Ki-moon, a cerut comunităţii internaţionale să acţioneze pentru a opri masacrul, în timp ce jumătate din observatorii ONU au părăsit Siria. Represiunea şi luptele au provocat, miercuri, moartea a cel puţin 108 persoane. Rami Abdel Rahmane, preşedintele Observatorului Sirian pentru Drepturile Omului (OSDO), a semnalat la rândul său că în ultimele 48 de ore, armata a trimis întăriri pe ruta internaţională Damasc - Alep, evocând şi două atacuri ale rebelilor împotriva convoaielor militare, pentru a le întârzia. ”Dacă Alep va cădea, se va termina cu regimul, iar cele două forţe care se confruntă ştiu asta”, a declarat Abdel Rahmane. Mai multe confruntări au avut loc în câteva cartiere ale oraşului, elicoptere ale armatei trăgând focuri de mitralieră în aceste zone.

Casa Albă a anunţat miercuri că alţi doi ambasadori sirieni, cel din Cipru şi cel din Emiratele Arabe Unite, şi-au abandonat posturile, SUA estimând că ”este vorba despre un nou semn că zilele regimului preşedintelui sirian, Bashar al-Assad, sunt numărate”. Un alt diplomat, ataşatul Siriei pe probleme de securitate în Oman, Mohammed Tahsin al-Fakir, a anunţat, de asemenea, că şi-a abandonat postul. Lamia Hariri, ambasadorul sirian din Nicosia şi Abdel Latif al-Dabbagh, ambasadorul Siriei în Abu Dhabi, se alătură astfel lui Nawaf Fares, ambasadorul sirian din Bagdad, care şi-a abandonat postul şi care a cerut armatei siriene să se alăture imediat revoluţiei, precum şi generalului Manaf Tlass, care a dezertat din rândurile armatei siriene.

AMENINŢARE TURCĂ Premierul turc, Recep Tayyip Erdogan, a acuzat regimul de la Damasc că a încredinţat mai multe zone din nordul Siriei Partidului Muncitoresc din Kurdistan (PKK) şi a avertizat că Turcia şi-ar putea exercita dreptul de a-i urmări pe teritoriul Siriei pe aceşti rebeli kurzi.”Asta am făcut şi continuăm să facem şi în Irak. Dacă lansăm, din când în când, raiduri aeriene împotriva zonelor dominate de terorişti, o facem în baza măsurilor luate din considerente de securitate”, a precizat Erdogan, subliniind că Ankara consideră instalarea PKK sau a filialei sale siriene, Partidul Uniunii Democratice (PYD), de către Damasc, în apropierea frontierei cu Turcia, drept un gest îndreptat împotriva Turciei. ”În mod obligatoriu va exista şi un răspuns din partea noastră faţă de această atitudine”, a insistat Erdogan.



12